La aniversara

Acum trei ani, tot pe vremea Targului International de Carte Bookarest, cativa tineri si doi “seniori” (asa scrie in caseta redactionala) lansau o noua publicatie hebdomadara. In spatiul rezervat de organizatorii Targului, stand pe un fel de trepte din decorul de carton, pe jos sau in picioare, o multime de curiosi ascultau discursurile ocazionale, beau sucuri sau rasfoiau proaspata revista.
Atmosfera era destinsa, chiar vesela. Ei, ce mare lucru o revista! O facem si gata. Problema e sa semene doar cu ea insasi. Cu nici una dintre cele de pe piata, adica. Despre asta initiatorii vorbisera in cateva randuri. Formula era totul. Si formula cerea doua lucruri: o anume scurtime a textelor, care urma sa imprime lecturii eventualilor cititori un ritm rapid; si o oglinda a paginii bazata pe simultaneitatea textelor, incadrarilor, casetelor, fotografiilor etc.
Intreaga modernitate a fost obsedata de prima exigenta, de rapiditate. O stia Camil Petrescu acum aproape trei sferturi de secol. N-a fost numit secolul XX un secol al vitezei? Desigur, nu doar din cauza avioanelor, dar si din cauza ritmului tot mai trepidant al vietii cotidiene. Asa ca nici hebdomadarul n-avea cum sa nu trepideze nitel. Cu simultaneitatea era altceva de care oamenii din intaia jumatate a secolului trecut n-auzisera. Ea era inventia filmului si, mai ales, a televiziunii. Odata obisnuit ochiul nostru cu ecranul, mare sau mic, el a inceput sa caute in foaia de ziar aceeasi dispunere in spatiu. Altfel spus, am invatat sa citim nu doar in succesiune, ci si in simultaneitate, pe mai multe planuri si nivele deodata.
N-avea nici unul dintre cei care pusesera revista la cale o alta idee decat aceea ca nu trebuia sa-si plictiseasca lectorul cu texte compacte si nesfarsite. Sloganul era: scurt si cuprinzator. Primul numar iesise destul de bine. Atunci parea inca si mai bun decat astazi cand, pacatosul de el, isi arata stangaciile. Inerente, da, inceputului. Asta ca sa ne consolam. Urmatoarele, tot mai bune. Cel in care public acest editorial, excelent.
M-am dat de gol: vorbeam de Ziarul de Duminica. De la debutul lui pe scena culturala au trecut trei ani. Cum scriam si cu ocazia altei aniversari, nu e nici mult, nici putin. Depinde din ce unghi privim lucrurile. In comparatie cu varsta pe care i-o dorim, Ziarul de Duminica este in plina junete. Prin prisma experientei acumulate, e deja adult. Despre batranete e mai bine sa pastram o tacere respectuoasa.