Toamna 2015 la Editura Cartea Românească este anotimpul ieșirii din arhive. Trei studii de mare amploare vor continua proiectul editorial „Rescrierea Istoriei literaturii române”, dedicat cartografierii zonelor albe sau gri ale vieții literare românești.
George Neagoe, în Mizantropul optimist. G. Călinescu și (de)stalinizarea României, demontează prejudecata că „divinul critic” ar fi fost un caz regretabil al literaturii române; Daniel Puia-Dumitrescu reconstituie Istoria Cenaclului de Luni și a generației ’80, atât din perspectiva protagoniștilor, cât și din cea a cercetărilor recente în arhivele CNSAS și în presa vremii. După parcurgerea a mai mult de două secole de „impresii de călătorie”, eruditul profesor și istoric literar Mircea Anghelescu publică Lâna de Aur. Călătorii și călătoriile în literatura română, o carte care hrănește „pofta neostoită pentru călătorii” (Matila Ghyka) a turistului contemporan și dezvăluie trasee necunoscute pentru visătorii cititori în hărți.
Continuă un alt proiect ambițios al editurii coordonat de Carmen Mușat și Oana Crăciun, Seria de autor „Gheorghe Crăciun”, prin publicarea controversatului roman Compunere cu paralele inegale – una dintre cele mai frumoase povești de dragoste din literatura română – și a volumului de eseuri de o tulburătoare actualitate Scriitorul și Puterea, care demonstrează că a fi în opoziție este condiția firească și obligatorie a scriitorului.
Dacă anul editorial 2015 s-a deschis cu un regal de romane – Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui de Cristian Teodorescu, Istoria Regelui Gogoșar de Radu Aldulescu, Femei răspântii imprevizibile de Constantin Abăluță, Vremea moroiului de Viorica Răduță, Mușcând din moarte ca din ciocolată de Cela Varlam, Mierla neagră de Radu Țuculescu, Nicio clipă Portasar de Cătălin Pavel, Moartea lui Siegfried de Octavian Soviany, Ghetsimani ’51 de Dan Stanca și debutul excepțional Fotograful Curții Regale de Simona Antonescu –, care deja au căpătat notorietate, e rândul unei cărți fabuloase care va face istorie: Trilogia Corso de Daniel Vighi. O poveste multidimensională – doar în aparență cuprinde trei romane – a ultimei jumătăți de veac din viața Timișoarei. Liliana Corobca, autoarea bestsellerului Kinderland, surprinde din nou prin explorarea unei zone interzise în romanul Imperiul fetelor bătrâne.
Profesorul Eugen Negrici a decis să își publice jurnalul din perioada 1976-2015. Cei 40 de ani de însemnări ale criticului, devenit celebru odată cu publicarea istoriei îndelung dezbătute Iluziile literaturii române, se constituie într-o cronologie îmbogățită cu glosările din prezent pe marginea anilor în care jurnalul, chiar închis într-un sertar, era secret și față de el însuși. Sesiunea de toamnă va restabili adevărul.
Colecția de poezie a fost completată anul acesta de un debut remarcabil Noaptea de gardă de Ionelia Cristea. Alți tineri poeți au confirmat: Linda Maria Baros, Înotătoarea dezosată. Legende metropolitane; Moni Stănilă, Colonia fabricii, Dmitri Miticov, Dmitri: Genul cinic, Andrei Doboș, valea rea, Vlad Drăgoi, Eschiva, alături de poeți consacrați: Gheorghe Vidican, Ochii hăituiți de trădare, Ion Pop, Casa scărilor. Sunt în pregătire volumele: Cartea poemelor mele nescrise de Varujan Vosganian și Puțin sub linie de Robert Șerban.