Bugete in lei, planificari lunare sau un curs de schimb care urca pana la 5 lei pentru un euro sunt principalele variante pe care managerii companiilor locale le iau in calcul pentru 2010.

Dupa ce 2009 a fost lipsit complet de predictibilitate, iar bugetele din orice industrie au fost date peste cap si de zeci de ori, creionarea bugetului pentru anul viitor pare mai degraba un joc de noroc. Si cu toate acestea, managerii incearca un astfel de exercitiu in aceste zile, iar principala necunoscuta de care se lovesc este evolutia cursului de schimb leu – euro.

“Nu stiu ce se va intampla in 2010, dar ca sa fiu intr-o zona cat mai aproape de realitate iau in calcul un curs mediu de 4,7 lei/euro. Estimez ca va mai scadea piata de fashion fata de anul acesta, iar tendinta se va mentine si in alte industrii, precum cea a mobilei, IT, electrocasnice cu circa 10%, in conditiile in care in 2009 s-a diminuat cu 30-40%”, spune Vicentiu Zorzolan, administratorul AAV Group, care detine Esprit, Springfield sau Cortefiel.

In industria de petrol, cursul de schimb determina pierderi lunare de milioane de dolari.

“Ne ingrijoreaza evolutia cursului valutar. Din cauza cursului valutar am pierdut in primele 9 luni ale anului 22 de milioane de dolari. Ma tem de un curs de 4,5 lei pe euro pentru sfarsitul anului si ma mai tem de situatia dolarului american”, afirma Constantin Tampiza, director general al Lukoil Romania, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata petroliera cu afaceri de 932 mil. dolari in primele noua luni ale acestui an.

Printre companiile al caror buget a fost serios dat peste cap in acest an se numara Centrofarm, care este la varianta cu numarul 33 sau Rafar, divizia de fashion a RTC, care este la al saselea plan. Omul de afaceri George Copos a ajuns la a treia varianta de buget pentru firmele din grupul Ana Holding, iar salariile sunt platite in functie de cursul leu – euro, inghetat la sub 4 lei.

“Anul acesta am schimbat bugetul de trei ori, probabil si anul viitor vom face la fel, dar deocamdata avem doua modele de buget, unul realist, care prevede o scadere de 10% si unul pesimist, cu scadere de peste 10% si un curs de 4,7-4,8.

Nu vad nicio imbunatatire pentru ca in tara asta nu se intampla nimic. Nu avem nicio actiune la nivel guvernamental. Sunt doar inactiuni care nu pot conduce decat la deteriorarea situatiei. Chiar daca s-ar lua masuri, efectele acestora nu se vor vedea decat peste 10 luni, un an”, a mai spus Zorzolan de la AAV Group.

O plaja mare de variatie este luata in calcul si de Ostahie de la Altex.

“In momentul de fata nu ne-am propus un curs fix. Am realizat o prognoza la un nivel de 4,5 lei/euro, iar plaja de oscilatie urmarita este de 4,2 – 4,5 lei/euro”, spune Dan Ostahie, proprietarul grupului Altex. In 2008 Altex a ocupat prima pozitie in retailul electroIT cu vanzari de 344 mil. euro. In primele trei trimestre din 2009 vanzarile Altex au scazut cu circa 50%, la 124 mil. euro.

In farma, companiile vad cursul la 4,8 lei

Printre industriile in care estimarea unui curs corect este cruciala se numara cea farmaceutica, in conditiile in care majoritatea produselor provin din import. “Vom lucra cu doua rate de schimb: 4,5 lei pentru un euro in prima jumatate a anului si 4,8 lei pentru un euro in a doua jumatate. In acest fel, vom fi pregatiti in situatia in care cursul de schimb va suferi o usoara depreciere in a doua jumatate a anului din cauza deteriorarii economiei”, a spus Dimitris Sophocleous, CFO al A&D Pharma. Grupul este cel mai mare jucator din industria de medicamente, cu afaceri de 232,9 mil. euro in prima jumatate a acestui an.

Sophocleous a mai explicat faptul ca grupul farmaceutic are un buget construit lunar, dar si o proiectie pana in 2012. Tot in industria farmaceutica, Ioan Nani, directorul general al producatorului Antibiotice Iasi, merge pe un curs de schimb de 4,25 lei pe euro.

“Suntem aproape de finalizarea bugetului pentru 2010. Este mai complicat ca in anii trecuti din cauza gradului de predictibilitate foarte scazut. Piata farma se va restarta destul de greu anul viitor, iar noi estimam ca acest lucru se va intampla in perioada aprilie -mai”, spune Nani.

Antibiotice are doua variante de buget, iar cea pesimista prevede o stagnare a afacerilor. In ceea ce priveste varianta optimista, de crestere, Nani spune ca sunt multe elemente care trebuie in luate, inclusiv evolutia a pietei, care este incerta.

Si Dragos Simion, membru al consiliului de administratie al Flamingo, afirma ca lucreaza cu scenarii, in care merge pe o varianta conservatoare si un scenariu “mainstream”. “Putem vedea cursul la un nivel de 4,5 lei/euro, dar nu mult peste”, afima Simion.

Pe de alta parte, alti oameni de business nu sunt adeptii mai multor variante. Printre ei se numara Dan Ostahie de la Altex.

“Cand vine vorba de scenarii pentru bugetul anului viitor, nu cred in planurile A, B sau C. Avem un plan, dar inainte de a-l publica asteptam mai multi indicatori. Anul acesta, datorita procesului de restructurare am modelat un plan de afaceri pentru o perioada mai lunga, de cinci ani, care tine cont de efectele crizei pentru urmatorii 2-3 ani”, spune el.

Bugetul in lei, o solutie de criza pentru antreprenorii romani

Variantele in lei sunt o solutie vazuta in principal de antreprenori romani precum Dan Sucu (Mobexpert) sau Radu Enache ( lantul hotelier Continental)

Grupul Mobexpert merge incepand cu acest an pe varianta bugetelor trimestriale, iar estimarile sunt facute in lei .

“Nu mai e vremea de facut prognoze. Si inainte prognozele erau facute ca sa fie distruse. In 2010 pregatesc compania pentru afaceri similare cu cele de anul acesta”, spune Sucu.

Anul trecut, Mobexpert a rulat afaceri de 169 de milioane de euro, iar pentru 2010 si 2011 omul de afaceri “spera” la un nivel al businessului similar cu cel din 2009. Cu toate acestea, situatia a fost mai incerta anul trecut, din punctul de vedere al bugetului, spun companiile.

“Perioadele acestea de volatilitate sunt nefaste din toate punctele de vedere, dar dureaza putin. A fost mai periculoasa situatia de la inceputul acestui an, pentru ca temerea era mai mare, si nu stiam ce prag sa alegem. De regula hedgingul te ajuta sa elimini riscul, dar trebuie sa ai tinte rezonabile”, afirma Simion de la Flamingo.

In industria auto, printre cele mai afectata de criza, jucatorii vad cursul leu -euro la un nivel de 5 lei anul viitor.

Ce spun companiile

4,2 lei pe euro, reprezinta cel mai mic curs de schimb luat in calcul;

5 lei pe euro, reprezinta cel mai ridicat nivel pentru euro;

2 variante de buget, reprezinta alternativa pentru care au optat cei mai multi manageri;

33, numarul de revizuiri de buget realizat de Centrofarm in acest an.