Companiile aeriene sunt un «business» ca oricare altul, astfel, acestea reacționează la condițiile pieței, decizând alocarea capacității de operare către zone (regiuni, țări) cu potențial. Dacă low-costul easyJet a anunțat că se va retrage de pe piața locală din 2012, companiile Wizz Air și Lufthansa vor lansa curse pe noi rute de anul viitor.

“Prezența și dimensiunea competiției este un aspect la care se uită orice companie aeriană atunci când trebuie să decidă dacă intră pe o anumită destinație, potrivit specialiștilor din domeniul industriei aeriene », a declarat Alexandru Dobrescu, country manager al Air France KLM în România.

Nu doar dimensiunea competiției este luată în considerare, ci și volumul și calitatea cererii în piața vizată, dar și potențialul de cotă de piață, potrivit lui Alexandru Dobrescu. Puțin peste 9 milioane de pasageri au fost raportați de toate aeroporturile din țară, cei mai mulți transportați de Wizz Air, Blue Air și compania de stat Tarom. “Alte elemente luate în calcul sunt valoarea medie a documentului de călătorie, mixul de călătorii în clasa business/turiști, dar și posibilitatea de dezvoltare în anii de operare », potrivit lui Dobrescu.

Nu în ultimul rând se face evaluarea cheltuieli lor de operare în comparație cu veniturile realizate.

În contextul neîndeplinirii acestor criterii, dinamica deschiderii de noi destinații sau renunțarea temporară la alte este o manifestare normală, necesară a companiilor aeriene