La Fântâna, cel mai mare îmbuteliator local de apă în watercoolere (sistem de încălzire-răcire) angajează personal atât în București, cât și în țară, potrivit site-urilor de profil.
Compania are disponibile în această perioadă 14 posturi de reprezentant vânzări în București, Arad, Iași, Satu-Mare, Oradea și în alte nouă orașe din țară. Pentru a putea obține un post în cadrul companiei, candidații trebuie să aibă studii superioare, minim doi ani de experiență în vânzări și bune abilități de comunicare și negociere.
Viitorii angajați ai La Fântâna vor avea printre responsabilități încheierea de contracte și dezvoltarea portofoliul de clienți. Totodată, compania mai angajează un șofer distribuitor în Brașov și un gestionar de depozit în Brăila.
La Fântâna, care a avut anul trecut afaceri de aproximativ 25 milioane de euro, are în prezent în jur de 600 de angajați.