Parteneriatul strategic incheiat, luni, de presedintele francez Nicolas Sarkozy si cel roman, Traian Basescu, ar putea fi urmat, in domeniul nuclear, de achizitionarea unei centrale, a doua din Romania, care si-a exprimat preferinta pentru tehnologia europeana, relateaza Le Figaro, in editia online, citat de Mediafax.
Acest document-cadru este menit sa consolideze relatiile in mai multe domenii si trebuie sa fie urmat de o “foaie de parcurs”, care ar putea duce la semnarea mai multor contracte, precizeaza publicatia citata.
Potrivit oficialilor romani, lucrarile de constructie a reactoarelor 3 si 4 de la centrala Cernavoda ar putea incepe anul viitor, iar finalizarea proiectului este prevazuta pentru 2014-2015.
Totodata, autoritatile vor incepe in acest an realizarea de studii in vederea gasirii unui amplasament pentru o noua centrala nucleara, a carei constructie este estimata sa inceapa in jurul anului 2020.
Mai multe stiri pe www.mediafax.ro