La formarea elitelor

“Romania literara” si-a instituit premiile pentru debut anul trecut. Revista ambitioneaza cu ele mai mult decat ceea ce, in mod obisnuit, am putea intelege prin niste premii ale unei publicatii, oricat de prestigioasa ar fi ea. Ceremonialul (anuntarea nominalizarilor), criteriile de acordare (valoarea deosebita a cartii si nu desemnarea pe genuri), festivitatea in sine (in selectul cadru al Clubului Prometheus anul acesta, dupa ce anul trecut premiile au fost decernate la sediul Fundatiei Culturale Romane) sunt indicii ca ne aflam in fata unui proiect ambitios.
Prin longevitate, prin ceea ce a reprezentat de-a lungul existentei sale, printr-o atitudine superior-conservatoare (chiar si innoirile grafice din ultima vreme au fost mai degraba pastratoare de traditie, decat propunand o alta viziune), prin cultivarea unei politici de club, “Romania literara” a fost si ambitioneaza sa fie mai mult decat liderul publicatiilor literare romanesti. Ea se vrea exponentul unei directii in cultura romana, criticul sever (si unicul?) al fenomenului literar, cel care valideaza, impune si consolideaza ierarhii valorice. Parteneriatul (sau ce-o fi fiind) cu misterioasa Fundatie Anonimul a mutat centrul de interes si in afara clasicului concept editorial, de revista culturala. “Intalnirile Romaniei literare” isi selecteaza cu grija invitatii, impun prin calitatea dezbaterilor chiar daca au subiecte viu si indelung controversate, impresioneaza prin cadrul in care se desfasoara. Iesirea in public capata o nuanta relativa in acest caz, pentru ca publicul insusi este unul restrans, atent selectat (ori autoselectat), iar ecoul este unul “controlat” (spre a ma folosi de titlul uneia dintre cartile lui Mircea Nedelciu, “Efectul de ecou controlat”).
Si deschiderea spre tineri este una prudenta – asa cum a fost totdeauna in programul publicatiei -, chiar daca in decursul anilor “Posta redactiei” a fost o constanta editoriala si a propus cateva nume, mai ales pentru poezie. Revista s-a aratat deseori precauta cand a fost vorba de experimente literare, mai mult sau mai putin galagioase, preferand linistirea apelor, “clasicizarea” furiosilor. In fond, asa sta bine unei publicatii care se ocupa mai intai de problemele serioase ale culturii si care si-a facut din detasarea de cotidian un scut de aparare in fata presiunilor sociale si politice.
Toate acestea trebuiau spuse spre a se intelege mai bine pasul facut de “Romania literara” prin instituirea pemiilor pentru debut. Este o deschidere spre tineri, dar nu sub forma unei incurajari binevoitoare. Renuntandu-se la criteriul genului, nefixandu-se un numar strict (anul trecut au fost trei, anul acesta doua, la anul poate doar unul – dupa cum lasa sa se inteleaga directorul revistei, Nicolae Manolescu), orientarea spre studiu, spre concept, spre idee – in usorul detriment al creatiei propriu-zise (doar un singur nume, Adrian Buz, din spatiul prozei a fost atasat pleiadei impresionante de tineri eseisti si critici literari) sunt semne clare, apasate, ale unei orientari in care riscul sa fie cat mai mic. Apele mai tulburi si mai miscatoare ale poeziei sau ale prozei te pot trage in cine stie ce bulboana. Poetii si prozatorii sunt mai capriciosi, rar le poti intui parcursul, dupa cum la fel de rar volumele lor de debut se asaza direct pe raftul intai al bibliotecii. Sunt mai mari ori mai mici promisiuni, talentul poate fi si doar o vapaie a varstei, stinsa o data cu trecerea anilor, maturizarea inseamna deseori o aplatizare.
Nu acelasi lucru se petrece pe taramul studiului, al ideilor. Calitatile intelectuale sunt vizibile la orice varsta, cultura la fel. Iar daca ea impresioneaza la tinerete, sunt sanse mici sa se erodeze in timp, mai ales daca este dublata de un caracter puternic. In fine, orientarea juriului spre demersuri ideatice poate fi si o invitatie subtila la studiu, la studiul ce se realizeaza in spatiul mai retras, mai ascetic al bibliotecii. Elita isi apropriaza ideea, se vrea “director de constiinta”, ofera nu numai drumul, ci si sensul lui.
Ce urmeaza? Referindu-ma la premiile de debut, ele ar trebui sa impuna niste nume, iar in alt plan sa le asigure acestora linistea necesara concretizarii proiectelor pe care sigur le au. In plan ideatic, ar urma o infuzare a noutatilor propuse de cei doi castigatori catre un public mai larg. Ideea trebuie sa fie ferment, sa modeleze, sa participe direct la crearea unui nou orizont spiritual.
Parcurgand ziarele imediat dupa decernarea premiilor, nu poti trece peste stupoarea indiferentei presei “generaliste” fata de acest eveniment. Nu stiu cum vor reactiona publicatiile literare in urmatoarea perioada, dar cel putin de la “Romania literara” as astepta o viguroasa, tenace campanie de impunere nu a autorilor, ci a ideilor noi cuprinse in cele doua eseuri premiate.
Pentru ca este vorba de autori tineri, pentru ca stim tirajele si stim cum se difuzeaza cartea romaneasca, nu ne sfiim sa credem ca, deocamdata, cele doua volume sunt cunoscute intr-un spatiu restrans, extrem de restrans, as spune atat de restrans incat risca sa nu contribuie prea mult la “formarea ideilor” (cum ar zice Traian T. Cosovei). Asumandu-si onoarea de a semnala, de a premia, de a impune noi valori in spatiul cultural romanesc, “Romania literara” nu trebuie sa-si asume si obligatia de a le sustine pana cand vor intra pe deplin in constiinta publicului.