A urmat “Scoala de la Sfantul Sava”, apoi Gimnaziul “Gheorghe Sincai”. In 1912 a terminat Facultatea de Filosofie si Litere, sectia Limba si Literatura Franceza, din cadrul Universitatii Bucuresti. La acea data era casatorit si avea un copil. In afara activitatii sale prolifice de publicist, Constantin Beldie a avut si alte ocupatii: invatator la tara (1904-1905), functionar in Laboratorul de analize medicale al medicului Gabriel Robin (1908-1910), bibliotecar (1910-1912), director comercial la Centrala Cartii S.A. (1924-1928) etc. Constantin Beldie a fost un bucurestean al timpului sau, intreprinzator, mereu pregatit sa incerce ceva nou, foarte atent la schimbarile care se precipitau in jurul sau. Este unul dintre personajele cele mai indreptatite sa defineasca, din experienta sa de peste 60 de ani de viata, “antropologia omului bucurestean”. Constantin Beldie a trait cu sentimentul unei separari citadine care persista in Bucuresti si care nu a disparut vreodata. Este vorba de cele “doua lumi diferite care se ignorau reciproc si de departe: una similievropeneasca prin gusturi, lux, maniere si petreceri, cosmopolita prin interese, vitii si traditii, purtindu-si frivolitatea prin cateva localuri si cluburi exclusive, intr-un patrulater ingust de cateva strazi, <<Micul Paris>>; dincolo de care incepea, brusc, cealalta lume, mai greu de definit in diversitatea ei cu caractere tipice locale, lumea adevaratilor bucuresteni, mahalagii care calcau Calea Victoriei o singura data pe fiecare an”. (p. 38) Asadar, coexistau “Bucurestiul insular” de import si Bucurestiul familiar, al celor multi. “Bucurestiul mahalalelor” era adesea definit prin “haimanalac, pezevenglac si curvasalac”; Bucurestiul acelora care, mai ieri, imbracati in cioareci si opinci de casa si cu nelipsita “camasa pe dinafara”, la a doua tinerete, au trecut la “palarie tare, cravata lavaliera si ghete de ghems cu gumilastic”, asa cum au cerut vremurile. Intre amintiri apare pe neasteptate imaginea “mai urata a gimnaziului, al carui director”, o adevarata “bestie pedagogica, ne invata aritmetica <<rationala>> batandu-ne cu capul de tabla” (p. 53), urmata de aceea a “vardistului blajin, ocrotitorul femeilor cu rele naravuri din mahalaua noastra” a Gorganilor (astazi modernul Bulevard Mihail Kogalniceanu). Mai exista si Bucurestiul batranului Alcalay, “fost anticar si apoi mare librar si editor in Tara Romaneasca”, desi era “analfabet pana in pragul abecedarului, adica necunoscator nici macar al literelor”! (p. 66) Un paradox ramas neatins de timpuri in Bucurestiul valorilor inversate. Altfel “e plina lumea noastra de indivizi care au trecut cu succes atatea si atatea examene, razbind si triumfand peste capetele noastre mediocre, peste lenevia sau indaratnicia noastra scolara, dar cu care azi nu poti sta oleaca de vorba, atata sunt de ignoranti, de marginiti sau de abrutizati inainte de vreme”. (p. 67) Se pare ca “singura invatatura care da intr-adevar roade este aceea pe care ti-o agonisesti tu insuti” (p. 68), caci cine “se reazama numai pe invatatura pasiva si uniformizatoare a scolii, cum si pe diplomele ei, isi depraveaza propria lui fiinta omeneasca (…) pentru ca scoala, cu programele ei inerte si cu profesorii ei functionari, nu starneste, ci adoarme aceasta dorinta si aceasta sete fireasca a copilului, a adolescentului, a tanarului”. (p. 70) Adevarul este definit pe scurt de un biet Canianu, “scepticul si dezabuzatul director al unei fituici saptamanale, cu intentii nedeslusite si cu abonamente cersite: Danubiul”: “N-ai inteles pana acum, din cat ai trait ca rumanului nu-i trebuieste editura si cultura, fiindca n-are ce face cu ele? Lui ii trebuie bautura, mancare si trai bun!” (p. 84) Cat adevar sa fie oare in aceste cuvinte spuse cu naduf? N.D. Cocea afirma despre Bucuresti ca aici “vorbaria e totul. Cartea nu exista. (…) Neavand timp sa citeasca sau incapabil sa citeasca, bucuresteanul traieste in veacul acesta, al douazecilea, (…)incomparabil mai bine materialiceste decat negrul din mijlocul Africii (astazi, nu prea. De pilda in Sudan, salariul mediu este de 300 de dolari; cam atat castiga acolo un profesor de gimnaziu n.m.), aidoma la fel insa daca judecam lucrurile pe masura sufletului si-a inteligentei. (…) O convorbire de cinci minute cu un bucurestean e un adevarat supliciu. Nimic nu-l intereseaza. Nici muzica, nici stiinta, nici poezie, nici probleme sociale, nici macar politica (…). Ca sa intretii o discutie cat de cat aproximativa trebuie sa te mentii riguros in domeniul barfelilor si al anecdotelor sau sa povestesti cu de-amanuntul scenariul ultimului film, peripetiile ultimului poker, ecouri de la ultimul chef, cat ai baut, ce invarteli ai mai pus la cale sau pe ce fetiscana ti-ai pus ochii. Mancarea, bautura, femeia, iata sfanta trinitate, unica preocupare, printre micile traficuri, nenumaratele gheliruri si grijile mai marunte ale existentei, a blagoslovitului nostru bucurestean. De la patriarh pana la cel din urma contopist care-si scoate cu chibritul negreala de sub unghii si casca de i se rup falcile indaratul ghiseelor publice, nimeni n-are alt ideal” (Pentru-un petec de negreata, p.215). “Antropologia omului bucurestean” s-a coagulat in climatul nostru valah, lenes, indiferent, apatic, guvernat de: “Lasa-ma sa te las!”, de “Ce-am avut si ce-am pierdut!”, de “N-o sa piara tara pentru atita lucru!”, de “Slujba-i lunga, viata-i scurta!” etc. – climat in care orice zel de impulsie noua la treaba este suspectat si denuntat de chiulangiii vietii.

ADRIAN MAJURU (n. 1968) este cercetator la Muzeul Municipiului Bucuresti si coordoneaza Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Este autorul mai mulor carti despre Bucuresti, precum Bucurestiul mahalalelor sau periferia ca mod de existenta si Bucuresti. Povestea unei geografii umane. In sfera preocuparilor sale se afla si zona de underground social urban. In sprijinul celor care studiaza acest domeniu din perspectiva antropologica, a editat lucrari cu referire la cersetorie, delincventa, vagabondaj, sinucidere, nebunie, prostitutie, incepand cu anul 2005. Intre alte titluri publicate, amintim aici selectiv Copilaria la romani, Familia Minovici – univers spiritual si Destin valah in ilustratii si 101 texticulete. In prezent, coordoneaza seriile “Antropologia urbana” si “Periferii nocturne” la Editura Paralela 45.

Subiecte #Constantin D Beldie#publicist