la început
lepezi de pe tine zdrențele placentei
urlând în draci, – pentru că moașa
îți trage ritualica palmă.
apoi
deschizi ochii,
îți cresc mâinile
îți cresc picioarele
mergi să te școlești,
îi cunoști
pe crăcănatu
pe bârdănosu
pe covrigu
pe ghebosu…
înveți gramatica și logaritmii
apoi
iar crești
și într-o bună zi îți cade fisa:
te trezești talentat și poet.
scrii și scrii și publici și publici,
iar în timp ce unii te laudă
alții râd de tine; ai de ales:
„să fii unic, exasperant de unic”
ori să fii un fir de nisip într-un fundal
bărbat crezându-te,
rămâi copil
doar jucăriile devin mai scumpe
și frustrările mai greu de ascuns,
’ra’ți ai dracu’ Gustave, Sigmunde!
apoi crești
și tot crești
până nu mai crești,
ci te-mbolnăvești
de încurcătură de mațe,
de lingoare,
de năduf,
de vătămătură
apoi
mori.
Poem selectat din volumul „Exerciții de spart coaja muzei”, apărut la Editura Paralela 45, Colecția Qpoem.
„Qpoem este proiectul celei mai solidare comunități de poeți și iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strâns pe toți într-o uriașă filă comună pe deasupra invidiilor. Astfel încât, în orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, așa cum centrul este peste tot.” – Călin Vlasie
Viktor Latunski, pe numele său real George Savu, s-a născut pe 26 octombrie 1951, în Bilca, Suceava. Membru activ al cenaclurilor buzoiene în anii 1980. Activitate pe site-urile online de poezie din anul 2005, sub diferite pseudonime. Din 2009, semnează cu pseudonimul Viktor Latunski. Membru al cenaclului Qpoem din 2015. Locuiește în Corbeanca (Ilfov). Publicații sporadice în cotidianul „Viața Buzăului” (1980-1988) și în lunarul „Focuri vii” (1991-1993). A publicat cu numele George Savu volumele „Facerea poeziei”, versuri, Editura Teocora, 2005, și „Profana scriitură”, roman, Editura Raluca, 2007.
„Acum, că George Savu și-a luat un nume de artă atât de provocator, confuzia cu omonimul său albaiulian nu se mai poate face. La drept vorbind, ea nu s-ar fi putut face nici înainte, dacă felul de a scrie al fiecăruia ar fi fost bun de argument. Viktor Latunski scrie pe un principiu de vervă și dintr-un spirit irepresibil parodic (uneori lăsat să se zbenguie în pure performanțe). Baza lui e o poetică ludică, pe linia intrasabilă dintre umor, ironie (mai ales autoironie) și sarcasm, linie trecută nonșalant în toate părțile. Mixaje discursive, jocuri de cuvinte, aluzii, referințe întoarse pe dos și mai cu seamă un ritm tonic, aproape euforic, al caricaturalului ca viziune constituie marca – dar și masca – unei melancolii ținută la secret în aceste «Exerciții de spart coaja muzei». O poezie care merge în provocare inteligentă, dar călcând cu grijă peste un fond de fragile”. – Al. Cistelecan