Alexandru Rădescu, Paul S. Grigoriu

Jurnal Athonit. Pagini de ucenicie

Editura Filos

„Jurnal Athonit. Pagini de ucenicie” este un proiect editorial inedit, o frumoasă încercare de reproducere a unei experiențe itinerante pe cărările Muntelui Athos. Muntele Athos este considerat prin excelență o fortăreață sau un bastion al Ortodoxiei, fiind o adevărată republică monahală. Frumoasa întocmire o constituie însăși abordarea: diferită – prin cele două perspective – dar, în același timp, unitară. Autorii, un jurnalist consacrat și un artist, tratează subiectul cu un firesc aparte. Pios, prietenos, cald, un jurnal neterminat. Neterminat pentru că autorii încă trăiesc experiența Muntelui Athos, experiență pe care o transmit mai departe ori de câte ori au ocazia.
Volumul este însoțit de fotografii inedite realizate de artistul Irinel Cîrlănaru.
„Nu cunosc pe nimeni din cei care au fost măcar o dată să nu își dorească, să nu jinduiască după o revenire în Sfântul Munte. Amintirea Athosului este cumva precum aceea a raiului pierdut. E ca o rană dulce în sufletul oricărui pelerin.” – Silviu-Andrei Vlădăreanu 
„O taină pe care încă nu o pot dezlega: nimic nu se împlinește în acest jurnal fără participarea celorlalți din grup. Nu ca un public de sală sau stadion, ci ca împreună-martori. Trebuie să îi adun de fiecare dată lângă mine, să-i am în față atunci când îmi aleg cuvintele care să răsară în urma cursorului de pe ecranul laptopului. Dacă vreunul din ei îmi e absent, indiferent de motiv, nici nu are rost să mai deschid vreo filă nouă de jurnal. Împreună-martori atunci când scriu aceste rânduri și purtători ai crucii celuilalt pe cărările Sfântului Munte.”  – Alexandru Rădescu
 

Alexandru Rădescu este jurnalist. În 2008 a fost desemnat „Jurnalistul IT&C al anului” în Gala Comunic@tii Mobile, iar în 2010 a obținut premiul „Tânărul Jurnalist al anului, secțiunea IT&C”, eveniment organizat de Freedom House.
Paul S. Grigoriu a fost elev al școlii germane din București (actualul Colegiu „Goethe”), apoi a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă (secția Teologie-Litere) și pe cele ale Universității Naționale de Muzică (secția Pedagogie, cu un master în Muzicologie). Este muzician rock
și poet.