Drumul parcurs de Romania spre statutul de membru al Uniunii Europene nu a fost, nu este usor si nici simplu. Pe alocuri a avut similitudini cu calea strabatuta de alte tari candidate, in multe cazuri si-a manifestat specificitati de inteles, dar si unele stranii. Procesul incorporarii criteriilor de aderare ar fi trebuit sa fie unul rational si nu emotional, cu decizii politice eficiente si nu cu ditirambe politicianiste. Acum, ne aflam la cateva luni distanta de momentul aderarii si cu atat mai insistent s-ar cere luciditate si sinceritate maxima.
In 1995, Romania a solicitat oficial sa adere la UE, pe baza criteriilor de aderare stabilite de Consiliul European de la Copenhaga (1993). Bruxelles-ul a raspuns, in 1997, ca va fi de acord, urmand sa evalueze modul in care Romania se raporteaza la criteriile de aderare. Intre 1998-1999, autoritatile comunitare si cele de la Bucuresti au procedat la compararea starii de fapt a tarii cu prevederile acquis-ului comunitar. La 15 februarie 2000, Comisia Europeana si Guvernul Romaniei au deschis oficial negocierile de aderare. In mod unilateral, Guvernul Romaniei si-a propus ca data a aderarii 1 ianuarie 2007. Aceasta proiectie a fost privita circumspect de Comisia Europeana si statele membre, pana in decembrie 2002, cand Consiliul European a recunoscut ca atingerea acestui punct cronologic ar fi posibila si, ca atare, s-a elaborat un road map (foaie de parcurs) care sa duca spre acest obiectiv. La 17 decembrie 2004, Consiliul European a constatat ca negocierile de aderare au fost finalizate, ca Romania va putea adera la 1 ianuarie 2007, daca va continua directia si ritmul reformelor/pregatirii aflate in derulare si, cel mai important, a decis semnarea Tratatului de aderare, in primavara anului urmator. Intrucat intre momentul finalizarii negocierilor si data propusa pentru aderare mai exista o perioada de doi ani, in care trebuia sa continue pregatirea interna pentru aderare, Comisia Europeana si-a creat un instrument de persuasiune, o clauza de salvgardare care putea fi activata in cazul cand Romania nu ar fi indeplinit criteriile de aderare, dand dreptul Uniunii Europene sa amane data aderarii cu un an.
Romania a semnat Tratatul de aderare in aprilie 2005. Ca urmare a finalizarii negocierilor de aderare si parafarii Tratatului, Guvernul roman avea o lista exacta cu ceea ce mai avea de facut in 2005 si 2006 (To do list) pentru ca tara sa fie deplin pregatita in vederea momentului 1 ianuarie 2007 (daca Romania ar fi fost complet pregatita in 2004, atunci ar fi aderat la UE in 2004, dar toate guvernele tarii si Comisia Europeana au conchis ca o pregatire satisfacatoare va putea fi atinsa numai in 1 ianuarie 2007). Urma ca in toamna lui 2005, Comisia sa redacteze un Raport de monitorizare, iar apoi Parlamentul si Consiliul European sa exprime decizia finala de aderare. Intre timp, se spera ca statele membre vor ratifica Tratatul de aderare, astfel incat totul sa decurga conform calendarului agreat de toate partile.
Evolutiile interne si cele europene, dar indeosebi modul cum autoritatile romane s-au preocupat de acel “To do list”, pentru 2005-2006, au facut ca dezvoltarea procesului pregatirii interne a aderarii sa ridice numeroase semne de intrebare. La numai o luna si jumatate dupa ce oficialii romani au semnat Tratatul de aderare, Comisia a transmis Bucurestiului o scrisoare de avertizare in care sesiza ca Guvernul era pe cale sa se indeparteze de la angajamentele asumate. Au urmat nenumarate alte avertizari verbale nu doar dinspre Comisie, ci si de la Parlamentul European si unele capitale europene. Cu toate acestea, Raportul de monitorizare, din octombrie 2005, a constatat existenta unor stegulete rosii pentru 14 teme importante, de la 6 capitole din acquis (in decembrie 2004, au fost semnalate 11 teme, la 3 capitole). Ca si cum nu ar fi fost suficient acest avertisment sever, dupa cateva saptamani, Comisia a expediat inca o scrisoare in care arata ca Guvernul derapeaza voit de la legislatia europeana. Este explicabil de ce autoritatile comunitare sustineau ca este nevoie sa se realizeze inca o evaluare a Romaniei, dupa o jumatate de an, sperandu-se ca va putea fi emisa decizia finala privind aderarea. La toate acestea, guvernantii au raspuns prin vorbe linistitoare (“totul este in ordine”, “suntem in calendar”, “facem totul” etc.), iar la sfarsitul lui 2005, primul-ministru a prezentat Parlamentului chiar un raport propriu care a excelat prin triumfalism si lipsa de fapte care sa arate ca Romania este ea insasi interesata sa fie foarte bine pregatita pentru momentul aderarii.
Lunile care au trecut din anul 2006 au fost insotite de o cascada de noi avertismente, nu doar de la Comisie, ci si de la Parlamentul European, de la principalele grupari politice europene. Autoritatile romane n-au tinut cont de ele si au continuat sa stea in fata oglinzii slefuite dupa chipul lor si sa spuna mereu: “Oglinda, oglinjoara, nu e asa ca noi suntem cei mai grozavi in tara?” In fapt, in aceste momente decisive ale destinului nostru, avem o guvernare care, conform chiar declaratiilor unor exponenti ai ei de frunte, se mentine doar pentru ca se exprima atata ingrijorare fata de evolutiile procesului aderarii si nu pentru ca munceste efectiv pentru indeplinirea criteriilor de aderare. Mai mult, partidele din coalitia guvernamentala sunt intr-o intrecere demagogica sa arate cetatenilor care dintre ele au facut mai mult pentru aderare.
Suntem cu o zi inainte de prezentarea noului Raport al Comisiei si mass-media relateaza ca inca mai avem 4 stegulete rosii (la trei capitole) si o multime de stegulete galbene. Tinand cont ca aceasta se intampla cu aproape sapte luni inaintea datei aderarii, este de inteles si ingrijorarea partenerilor din UE si ar trebui sa fie cu atat mai profunda si rationala ingrijorarea in tara. Cu atat mai mult cu cat sunt voci europene care solicita inca un raport de evaluare a Romaniei, in toamna acestui an. Iar partidele de la guvernare si unii lideri ai lor se pregatesc sa-si anunte marele succes!
In 17 mai, deci in ziua urmatoare prezentarii Raportului, presedintele Comisiei Europene si comisarul pentru extindere vor veni pana la Bucuresti pentru “a felicita” Guvernul si a-i inmana o must do list (o lista imperativa cu ceea ce trebuie facut in urmatoarele cateva luni). Adica vor sa obtina un angajament al Guvernului printr-un ultimatum. Iar liderii principalelor partide europene (PPE si PSE) considera ca Romania va adera la Uniunea Europeana, in 1 ianuarie 2007, cu conditionalitati severe si o monitorizare deosebit de riguroasa in primii ani post aderare.
Privind aceasta ultima etapa a parcursului nostru de aderare la Uniunea Europeana, ea seamana, in ultima vreme, mai mult cu un mers impleticit, tarandu-ne sa trecem pragul datei de 1 ianuarie 2007. Cel putin asa spun faptele! Ce sa mai inteleaga cetatenii? Daca le-am asculta raspunsul, acesta ar putea lua forma unui dialog de acest fel: “- Ne-om tari noi spre Bruxelles, dar oare trasi sau impinsi?”, intreaba cineva. “- Si, si!”, vine raspunsul. La care noi am comenta: “- Dar pana cand tot asa?!”
* Vasile Puscas este deputat PSD, fost ministrul delegat, negociator-sef cu UE (2000-2004)
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.