Lumanari, tamaie, cruciulite, icoane si alte obiecte de cult. Toate formeaza o mica industrie mai putin cunoscuta, subterana, destul de inchisa. La nivel mondial, aceasta industrie ajunge probabil la sute de milioane de dolari, iar de pe urma ei au castigat cei care au pus baze temeinice, vreme de zeci de ani. Este cazul familiei Stadelmaier, care in primele decenii ale secolului trecut infiinta un mic atelier de croitorie pentru clerul catolic, in oraselul olandez Nijmegen. Daca ar fi comparata cu marile case de moda, Stadelmaier ar fi probabil astazi un fel de Versace sau Christian Dior al hainelor preotesti.
In toti acesti ani, povestea casei Stadelmaier a trecut prin mai multe etape, fortata de imprejurarile istorice, adaptari si chiar un faliment. Vremelnica sau nu, ultima etapa a circuitului Stadelmaier trece prin Romania, pe la Satu Mare, unde firma olandeza a inceput sa produca acum noua ani.
Primul contact al firmei olandeze cu Romania a avut loc in 1994, prin intermediul unui fost bursier roman, care pe perioada sederii sale acolo fusese inregistrat intr-o baza de date. Andrei Dinga, de profesie inginer chimist, beneficiase de o bursa de trei luni in orasul Zutphen, infratit inca din anii ’70 cu orasul natal Satu Mare. La Zutphen, Dinga luase contact cu comunitatea de business locala, prin intermediul Camerei de Comert, care oferea bursa si s-a pus la curent mai ales cu lucrurile marunte, dar deopotriva importante, legate de eticheta in afaceri.
“In 1994 am primit un telefon de la domnul Stadelmaier, care-si prezenta firma. A spus ca face obiecte bisericesti si ca vrea sa inceapa sa faca afaceri in Romania, mai ales ca in firma lui lucra de 20 de ani o doamna din Romania, astfel incat se gandea ca n-ar fi nici o problema de comunicare”, isi aminteste Dinga.
Un an mai tarziu de la primul contact se infiinta astfel Astarom (Aart Stadelmaier Romania), unde Stadelmaier avea 75% din actiuni, iar partenerul roman detinea restul.
Initial, Astarom a inceput tot ca un mic atelier cu cateva angajate, care se ocupau de broderiile manuale. Angajatele, la momentul respectiv somere, au fost luate de la zero chiar de catre romanca mai sus pomenita, ce lucra la firma olandeza de 20 de ani.
“De aici am mers tot mai departe, de la patru la 11 angajate care brodau si s-a hotarat sa se faca si confectii aici”, spune Dinga. S-a ajuns astfel ca tot procesul sa aiba loc pe teren romanesc, cu exceptia tesaturilor speciale, si ele realizate manual. Aici se produc circa 100 de vesminte preotesti lunar, iar salariul pe care il castiga o angajata poate sa depaseasca uneori salariul mediu pe economie, sustine el.
“Am inceput si comertul cu obiecte specifice bisericii, prin intermediul unor colaborari cu artisti plastici romani, la care am comandat statui, picturi, totul pe teme religioase”.
Printre acesti artisti s-a numarat si sculptorul Radu Ciobanu din Satu-Mare, care in anii ’90 chiar s-a specializat in lucrari din bronz de inspiratie religioasa. Ca urmare a faptului ca a lucrat pentru Stadelmaier, a reusit sa-si deschida expozitii personale in Germania si Olanda, iar unele din sculpturile realizate de el au fost vandute de firma olandeza in aceste tari, ca si in Statele Unite.
Piata americana, cea mai deschisa
“Firma este specializata pentru biserica catolica, pentru ca e foarte greu sa lucreze pentru alte rituri: materialele sunt diferite, procedeele sunt diferite si ele. Plus ca, de pilda, cultul ortodox este relativ inchis, nepermitand oricui sa produca obiectele sale, pe cand la catolici le poate face oricine. Pentru protestanti, de asemenea, nu prea avem ce sa producem, pentru ca totul este foarte sobru. Acum incercam sa lucram pentru Biserica Anglicana, dar si acolo este o piata relativ inchisa”.
Cele mai mari piete de desfacere pentru Stadelmaier sunt SUA, care reprezinta circa 80% din punctul de vedere al vanzarilor, urmata de Europa de Vest, Asia si America de Sud.
“In Europa insa, in anii ’90, catolicismul a fost in declin si multe biserici s-au inchis, din lipsa de enoriasi. In Italia era o piata foarte mare, dar si aici exista un sistem de relatii in care este foarte greu sa intri, la fel si in Spania, astfel ca activitatea s-a concentrat pe Statele Unite”.
Aart Stadelmaier s-a implicat si in doua dintre vizitele Papei Ioan Paul al II-lea in SUA si a incercat sa se implice si in vizita pe care Sanctitatea Sa a intreprins-o in Romania, in 1999.
In cazul vizitelor Papei, de regula, bugetele sunt uriase, inclusiv pentru innoirea straielor clerului. In astfel de ocazii se pot comanda mii de vesminte noi. In SUA, organizarea vizitei papale poate sa atinga costuri de circa doua-trei milioane de dolari. In Romania, costurile au fost insa mult mai modeste, dat fiind in primul rand faptul ca organizarea a tinut de Vatican si nu neaparat de comunitatea catolica din Romania, destul de putin numeroasa.
“Cand a venit Papa in Romania, am vrut sa ne implicam, dar nu am putut face nimic din cauza costurilor. Bugetul a fost foarte scazut”, spune Dinga.
Stadelmaier are reprezentante la Los Angeles, New York si, fireste, la Roma, unde firma primeste majoritatea comenzilor importante atunci cand Papa pleaca intr-o calatorie in strainatate. In ciuda starii de sanatate precare, Papa continua sa calatoreasca si azi destul de mult, iar efectele vizitelor sale inseamna pentru un business cu vesminte religioase un boom clar, asa cum s-a dovedit in perioadele care au urmat calatoriilor papale in Spania sau Mexic.
In afara de evenimentele organizate de Sf.Scaun, celalalt factor de baza care intretine vanzarile de vesminte, accesorii si obiecte de cult marca Stadelmaier este faima. Pe o piata unde in principiu nu se infrunta niste branduri, asa cum se intampla pe piata articolelor vestimentare “obisnuite”, traditia e cea care conteaza cel mai mult, iar faptul ca firma olandeza a imbracat de decenii bune inalte fete bisericesti din lumea catolica e un argument de prestigiu: a avea un vesmant Stadelmaier autentic e pentru un prelat un semn de distinctie.
Marire si decadere
In anii ’90, Aart Stadelmaier, nepotul celui care a fondat compania, a preluat-o cu gandul sa o transforme dintr-o afacere de familie de moda veche intr-una moderna, cu costuri de productie reduse, ceea ce presupunea mutarea in strainatate a productiei.
“La vremea cand a preluat-o Aart, firma lucra cu 40-50 de angajati intr-o cladire veche din centrul Nijmegen, o cladire veche, nefunctionala, unde se lucra cu costuri mari”, povesteste Dinga. “Aart s-a gandit sa schimbe acest lucru si sa schimbe costurile cu manopera” – ocazie cu care a intrat in scena Romania, prin Andrei Dinga.
In paralel, Stadelmaier a castigat numeroase proiecte si licitatii in SUA, care i-au asigurat resurse financiare substantiale.
De circa doi ani insa, firma olandeza a inceput sa aiba probleme, in special din cauza scandalurilor sexuale din SUA, piata sa cea mai mare de desfacere, in care au fost implicati preotii catolici, lucru care a facut ca increderea enoriasilor in biserica sa scada si, prin urmare, sa “cotizeze” mai putin.
“Un alt motiv l-a reprezentat cursul euro-dolar: in momentul in care dolarul s-a apreciat, 40% din marja se ducea pe diferenta de curs. In al treilea rand, este vorba despre reculul de dupa 11 septembrie 2001, cand intreaga America s-a retras, nu a mai cheltuit”.
Pe fondul acestor probleme, la care s-ar putea adauga, in opinia lui Dinga, “incapacitatea de a lua decizii si legislatia mai restrictiva a muncii din Europa de Vest, din Olanda in special”, Stadelmaier Nijmegen a intrat in faliment.
“Eu i-am propus lui Aart Stadelmaier sa-si transfere toate actitivatile in Romania. Trebuia sa renunte la acea hala pe care a achizitionat-o in anii ’90, din cauza careia a ajuns sa nu-si mai poata permite sa achite costurile”.
Asadar, Stadelmaier Nijmegen a intrat in faliment, dar vechii proprietari au infiintat o noua firma, denumita tot Stadelmaier, prin intermediul careia au cumparat datoriile de la lichidatori. Directorul Aart Stadelmaier a declarat atunci pentru ziarul Telegraaf ca “i-au fost ascultate rugaciunile” si ca e fericit ca poate revitaliza o afacere de familie ajunsa acum la a treia generatie.
La ora actuala, biroul de vanzari din Nijmegen al firmei olandeze este amplasat in Biserica Sf.Anton, construita in secolul al XIV-lea, care a incaput pe mainile protestantilor in 1592, pana cand a fost cumparata de catre actualul proprietar. Biserica adaposteste un showroom cu antichitati religioase, design liturgic, sisteme acustice bisericesti si alte bunuri de acest fel.
“Activitatea continua deci, dar va muta aici la Satu Mare totul, iar in Olanda nu va mai ramane decat cu un birou de vanzari, probabil”, conchide Andrei Dinga. El spune ca, daca se va muta totul in Romania, inseamna ca si productia se va muta aici, iar una din intentiile sale este sa-l convinga pe partenerul olandez sa se orienteze catre ‘tarile cu potential” din Europa Centrala si de Est.
Andrei Dinga nu se ocupa doar de confectiile bisericesti, ci are in zona Satu Mare si alte activitati, detinand in total participatii la 12 companii, intre care un parc industrial si un magazin de mobila pe care dorese sa-l transforme in retea. Legatura romanului cu mediul de afaceri olandez nu s-a oprit la Stadelmaier: printre firmele unde este actionar Dinga se numara societatea de constructii romano-olandeza Holrom, infiintata in 2001, care detine parcul industrial Vetis, aflat langa Satu Mare. Aici au inchiriat spatii, la randul lor, alte societati romano-olandeze: SMS Romania, producator de confectii, Novoferm Romania, companie romano-olandezo-germana care se ocupa cu distributia de usi, PSR Romania, care prelucreaza piei de bovine, Investment Group Nederlanden, o alta companie unde este actionar Dinga si al carei obiect de activitate sunt tranzactiile imobiliare, precum si Astarom, fabricantul de vesminte bisericesti. Conform informatiilor disponibile la Ministerul Finantelor, Holrom a avut in 2002 o cifra de afaceri de 16,5 miliarde de lei si un profit net de 5 miliarde de lei, iar Astarom a avut in acelasi an o cifra de afaceri de aproape 3 miliarde de lei si un profit net de aproape 172 milioane de lei.
Chiar daca in domeniul vesmintelor preotesti nu se poate vorbi despre moda in sensul obisnuit al cuvantului, lumea catolica pretuieste diferentele in materie de stil si ornamentatie, permise de rigorile cultului in masura mult mai mica decat inovatiile de arhitectura pentru cladirile bisericilor catolice. Daca in Europa se vorbeste insa mai rar despre concurenta dintre firmele care produc haine si accesorii liturgice, in Statele Unite ideea de competitie si de diferentiere pe piata e privita foarte firesc, companiile din domeniu oferind cu destula generozitate detalii despre activitatea lor.
Chagall Design Ltd., din Los Angeles, functioneaza din 1991 si produce articole pe comanda clientilor, care pot alege dupa plac materialele si ornamentatia, pretul unui obiect fabricat in atelierele firmei variind intre 150 si 1.500 de dolari. Fondatorul Chagall Design este un belgian pe nume Jacques de Groot, care in 1961 a inceput o afacere asemanatoare in Canada, respectiv compania International Vestments.
Conform lui De Groot, in SUA nu sunt mai mult de patru-cinci companii specializate pe design si fabricatie de vesminte bisericesti, cam tot atatea in Canada, restul pietei mondiale fiind impartit de companiile din Europa. Asa s-a explicat si traiectoria mai ciudata a afacerii belgianului: dupa ce, la inceputul anilor ’80, International Vestments ajunsese la maximul activitatii sale – 12 angajati cu norma intreaga si venituri de peste un milion de dolari pe an – De Groot a preferat in 1986 sa vanda firma si sa se intoarca pe aceasta piata abia la inceputul anilor ’90, de data aceasta in SUA, cu Chagall Design.
Multi dintre clientii firmei americane au fost, de altfel, vechi clienti ai celei canadiene, avand in vedere ca noii proprietari ai International Vestments n-au reusit sa sustina afacerea, care a dat faliment in 1988. “Ca sa ai succes intr-un asemenea domeniu trebuie sa-i cunosti pe parinti (pe prelati, n.red.) si sa construiesti o relatie cu ei. Foarte mult din efortul de a vinde consta aici in reclama din gura in gura”, explica De Groot.
In afara de mentinerea contactelor directe cu clientii, Chagall Design publica un catalog color, distribuit impreuna cu Kennedy Directory, anuarul oficial al parohiilor si al institutiilor catolice din Statele Unite. In plus, belgianul urmareste evenimentele comunitatii catolice americane: in fiecare februarie, de pilda, la Anaheim Convention Center se tine Congresul pentru Educatie Religioasa, cu ocazia caruia Chagall Design ia in numai trei zile comenzi de pana la 150.000 de dolari. Daca in 2000, firma a avut venituri de 1,5 milioane de dolari, obiectivul de vanzari pentru 2005 este de 10 milioane de dolari. (Crenguta Nicolae)