Pfanner, compania austriaca producatoare de sucuri naturale, ia in consideratie extinderea capacitatilor de productie in Europa si daca in Romania consumul acestui tip de produse va creste, e posibil ca in trei-patru ani si tara noastra sa fie luata in calcul, a declarat pentru Ziarul Financiar Peter Pfanner, director general al companiei.

“Constructia unei noi facilitati de productie ar insemna o investitie de cel putin 15 milioane de dolari. Deocamdata, in Romania nu se justifica o astfel de investitie, pentru ca, aici, se consuma o cantitate foarte mica din acest gen de produse. Un roman bea, in medie, 2 litri de sucuri naturale de fructe anual, adica de 10 ori mai putin decat in Cehia si de 20 de ori mai putin decat in Austria”, a explicat Pfanner.

Acest consum scazut se datoreaza in primul rand puterii scazute de cumparare a populatiei, dar si preferintei speciale pentru bauturi carbogazoase.

“Volumul total al vanzarilor de sucuri naturale este de 50 milioane de litri pe an. Toata aceasta cantitate poate fi produsa in Austria intr-o singura luna. In Vest, oamenii sunt mult mai interesati daca ceea ce consuma este sanatos. E vorba de o educatie a consumatorului, pe care vom incerca sa o cream si aici”, a mai spus Pfanner.

Pfanner are o istorie de 40 de ani in Romania, de cand firma cumpara fructe din aceasta zona. “Anul trecut am achizitionat mere, cirese si fructe de padure in valoare de 10 mil. DM din Romania, iar valoarea sucurilor noastre vandute aici a fost de trei mil. DM”, sustine Pfanner.

Pfanner a avut in 2000 o cifra de afceri de 250 de milioane de DM, inregistrand o crestere de 20% comparativ cu anul precedent. In 2001, oficialii companiei estimeaza vanzari de 280 de milioane de DM. Compania are cinci fabrici: trei in Austria, una in Germania si alta in Ucraina.

Cele peste 120 de produse ale companiei sunt prezente in peste 60 de tari. Strategia de dezvoltare a companiei include lansarea a 10 noi produse anual si, mai ales, adaptarea la cerintele consumatorului.

“Cel mai important lucru nu este sa fii cel mai mare, ci sa fii rapid, sa te poti adapta la cerintele pietei”, a spus Pfanner.

Istoria acestei afaceri de familie, ajunsa acum la cincea generatie, a inceput in urma cu 150 de ani, iar ideea initiala era de a produce bere. Mai tarziu, au inceput sa produca vin, ocupatie pastrata si acum.

In 1919 a inceput productia de sucuri naturale din fructe, dupa ce in Elvetia se inventasera aparate pentru pasteurizarea fructelor.

Competitorii Pfanner, care se adreseaza segmentului de varf pe piata romaneasca, sunt in acest moment Santal, Parmalat si Grannini.