Miniștrii de finanțe ai celor mai importante economii ale lumii, întruniți la Paris în cadrul summit-ului G20, au căzut de acord cu greu asupra indicatorilor pe care îi vor urmări pentru a identifica dezechilibrele din cadrul economiei mondiale. Acestor indicatori nu le vor fi atribuite valori maxime ce nu trebuie depășite, dar pe baza lor vor fi trasate propuneri pentru coordonarea politicilor economice, scrie agenția de știri Thomson Reuters.

Cele mai multe probleme le-a pus China, care a reușit să îi convingă pe reprezentanții celorlalte țări să nu includă printre acești indicatori rezervele monetare și cursul valutar. China este țara cu cele mai mari rezerve valutare din lume, de peste 2.800 mld. dolari, și este acuzată de mai multe țări, printre care și SUA, că își menține în mod artificial moneda devalorizată pentru a-și ajuta exportatorii.

Ministrul francez de finanțe Christine Lagarde, care a prezidat summit-ul, a declarat că deși negocierile au fost ãsincere și uneori tensionate”, acordul la care s-a ajuns reprezintă un pas important în vederea unei mai bune coordonări a economiilor lumii, astfel încât o viitoare criză să poată fi evitată.

ãNu a fost simplu. Au fost, în mod clar, interese divergente, dar am reușit să ajungem la un compromis asupra unui text, a cărui implementare va fi solicitantă, dar va oferi echilibru economic”, a spus Christine Lagarde.

Miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale ale statelor participante la discuții au stabilit ca lista de indicatori să cuprindă datoria publică și deficitele bugetare, capacitatea populației de economisire și gradul de îndatorare a acesteia, balanța comercială și alte componente ale balanței de plăți, precum fluxurile nete de investiții.


Lumea, ținută în șah de la Beijing


La masa negocierilor, China, o țară sensibilă când se aduce în discuție politica sa monetară, nu a făcut nicio concesie, astfel că pentru a ajunge la un consens, restul țărilor au fost nevoite să facă pe plac oficialilor de la Beijing scoțând de pe această listă rezervele valutare și cursul de schimb.

Acordul cuprinde, totuși, un mecanism de luare în considerare a ratelor de schimb, dar doar în contextul balanțelor de plăți. Astfel, dobânzile pentru rezervele valutare ale Chinei nu vor fi luate în considerare în calcularea balanței contului curent, pe baza căreia se măsoară volumele comerciale și de capital care intră și ies din țară.

Aceasta a fost maniera în care țările participante la summitul G20 au decis să ajungă la un compromis, deși în repetate rânduri, SUA împreună cu alte state occidentale au reproșat Beijingului faptul că ar menține yuanul subevaluat în mod artificial, cu scopul de a stimula exporturile. Efectul pe termen lung al acestei politici este acumularea de către gigantul asiatic a unei rezerve masive de monedă străină care ar pune în pericol echilibrul în cadrul economiei mondiale.


Moneda chineză, motiv de îngrijorare în Vest


ãExistă un consens că marile economii, nu doar Europa, Japonia, SUA, ci și cele emergente, trebuie să își lase ratele de schimb să fluctueze liber, în funcție de condițiile de pe piață”, a declarat secretarul Trezoreriei americane Timothy Geithner. Cu toate acestea, China nu a cedat nici de această dată presiunilor de a-și lăsa cursul de schimb liber, pentru a nu pune în pericol excedentul comercial, care îi oferă avantaje la nivel internațional.

În timp ce ministrul francez de finanțe Christine Lagarde s-a arătat optimist cu privire la creșterea șanselor de preîntâmpinare a unei posibile crize economice prin implementarea acestor indicatori de coordonare a politicilor economice, analiștii economici rămân circumspecți.

Liderii G20 trebuie acum să decidă cum vor folosi acești indicatori pentru a identifica, de exemplu, când un dezechilibru comercial este o problemă, lucru pe care îl vor face până în aprilie. O întrebare rămasă fără răspund după acest summit este ce se va întâmpla dacă un dezechilibru important este identificat.

Indicatorii G20


* Datoria publică

* Deficitul bugetar

* Capacitatea de economisire a populației

* Gradul de îndatorare a populației

* Balanța comercială

* Fluxurile nete de investiții