Compania Lafarge Agregate si Betoane a raportat o pierdere de aproximativ 500.000 de euro (18,2 mld. lei) pe primul trimestru al anului curent, in timp ce vanzarile companiei s-au situat in jurul nivelului de 1,35 milioane de euro (48,7 mld. lei).

Veniturile din exploatare au fost in aceeasi perioada de aproximativ 2,65 milioane de euro (96,2 mld. lei). Reprezentantii companiei nu au fost disponibili pentru comentarii.

In prezent, grupul francez este prezent in Romania prin Lafarge Romcim (ciment), Lafarge Agregate (agregate si betoane), Lafarge Arcom Gips (gips-carton), Bramac si Schiedel (acoperisuri si cosuri) si, de anul trecut, operatorul portuar Sicim Constanta. Piata de profil este acum impartita de catre trei jucatori de talie globala – Lafarge (Franta), HeidelbergCement (Germania) si Holcim (Elvetia), fiecare jucator avand in proprietate cate trei fabrici de ciment, prin care isi impart in mod aproape egal piata.

Actionarul majoritar al companiei este societatea Lafarge Romcim, care detine 84,6% din capitalul social, conform Rasdaq, in timp ce SIF Muntenia are o detinere de 10,3% din actiuni.

Actiunile Lafarge Agregate si Betoane sunt tranzactionate in cadrul Bursei Electronice RASDAQ, ultimul pret la care s-au perfectat tranzactii fiind de 108.000 de lei/actiune. Capitalizarea bursiera a societatii este de aproape 18 milioane de euro. alexandru.cerchez@zf.ro