Dupa 30 de ani de prezenta la bursa de la Londra, Lafarge, cel mai mare producator de ciment din lume, a anuntat la inceputul acestei saptamani ca in viitorul apropiat compania va fi delistata.
Decizia a fost luata deoarece lichiditatea actiunilor a fost limitata in ultimii ani. Piata britanica nu atragea decat 1,4% din tranzactiile zilnice. Din acelasi motiv compania va fi delistata si de pe pietele de la Frankfurt si Dusseldorf, unde era prezenta din anul 1990. In Germania, numai 0,2% din capitalul producatorului de ciment era tranzactionat zilnic. Retragerea de pe piata londoneza se va realiza pe 9 ianuarie 2004, iar de pe pietele germane delistarea se va realiza in cursul primului semestru.
“Investitorii europeni vor derula tot mai multe tranzactii prin Euronext. Comisioanele atingeau deja un nivel nejustificat din cauza valorii mici a operatiunilor”, a declarat purtatorul de cuvant al grupului.
Actiunile Lafarge vor fi tranzactionate in continuare la Paris (la bursa Euronext) si New York. Desi numai 1,5% din capitalul companiei se tranzactioneaza zilnic pe aceasta piata, cotarea este strategica pentru Lafarge, care este prezent pe piata americana prin Lafarge North America.
Lafarge a inregistrat in 2002 vanzari de 14,6 mld. euro, iar in primele 6 luni ale anului 6,35 mld. euro. Rezultatul din exploatare in primul semestru a fost de 605 mil. euro.
Business Internaţional
Lafarge iese de pe bursele de la Londra, Frankfurt si Dusseldorf
Dupa 30 de ani de prezenta la bursa de la Londra, Lafarge, cel mai mare producator de ciment din lume, a anuntat la inceputul acestei saptamani ca in viitorul apropiat compania va fi delistata.Decizia a fost luata deoarece lichiditatea actiunilor a fost limitata in ultimii ani