Directorul executiv al FMl, Christine Lagarde, va ajunge duminică seară la Moscova, unde va discuta cu oficiali de rang înalt, inclusiv cu președintele Dmitri Medvedev, despre criza datoriilor de stat și ajutorul financiar de care au nevoie statele cu probleme din zona euro.
După o vizită de două zile în Rusia, Lagarde va merge în China și în Japonia.
Fostul ministru de Finanțe al Franței va efectua astfel prima vizită în Rusia de la preluarea postului de director executiv al FMI.
Ea va încerca în următoarele două zile să convingă Moscova să contribuie la eforturile Uniunii Europene de a soluționa criza datoriilor de stat.
Kremlinul anunță într-un comunicat numai că președintele Dmitri Medvedev va discuta cu Lagarde despre “problemele de actualitate ale economiei globale și finanțelor, eforturilor internaționale de a le stabiliza (…) cât și noi măsuri de stabilizare a sistemului financiar global”.
Rusia a anunțat anterior că este dispusă să discute bilateral cu țările afectate de criză, însă a avut grijă să nu promită bani zonei euro ca întreg.
Oficiali ai Ministerului rus al Finanțelor au afirmat în repetate rânduri că Rusia are nevoie de informații complete privind planul anticriză al zonei euro, inclusiv cine va fi responsabil din punct de vedere financiar pentru ajutoarele acordate statelor aflate in pericol.
Guvernul rus s-a angajat până acum să ofere zonei euro până la 10 miliarde de dolari, sumă ce putea fi folosită numai printr-un mecanism al FMI.
Liderii europeni au stabilit la finele lunii octombrie ca resursele financiare ale Facilității Europene de Stabilitate Financiară (FESF) să fie majorate la 1.000 miliarde euro, una dintre principalele componente ale planului anticriză al UE.
Europa vrea de asemenea să creeze vehicule investițonale speciale prin care să atragă bani din afara UE, de la state emergente puternice precum China, Rusia sau Brazilia, pentru sprijinirea FESF și a pieței obligațiunilor de stat din zona euro.
Rusia deține reserve valutare și de aur de peste 500 miliarde de dolari, ocupând locul al treilea în lume după acest criteriu.
De asemenea, cele 10 miliarde de dolari promise zonei euro ar putea reprezenta reiterarea unui angajament mai vechi, luat la începutul anului 2009, când Moscova a anunțat că este pregatită să investească această sumă în obligațiuni FMI despre care se discuta la acea dată, dar care nu au fost emise până acum.
Acele obligațiuni urmau să fie structurate pentru a atrage bani de la cele mai mari economii emergente, așa-numitele țări BRIC, Brazilia, Rusia, India și China.
Obligațiunile urmau să fie denominate în Drepturi Speciale de Tragere (DST), moneda specială de împrumut a FMI.
Săptămâna trecută, surse apropiate situației au declarat pentru Reuters că G20, grupul celor mai mari 20 de economii ale lumii, ia în calcul creșterea lichidității la nivel mondial printr-o alocare specială de DST-uri.