“Implementarea decisivă a noului program de intervenție va contribui la refacerea circulației monetare și va susține eforturile țărilor de asigurare a finanțării la un cost rezonabil, în timp ce iau măsuri de ajustare macroeconomică”, a arătat Lagarde, transmite MarketWatch.
Planul BCE este un pas important pentru consolidarea stabilității și creșterii în zona euro, a mai spus șefa FMI într-un comunicat.
Conducerea BCE a convenit un program nelimitat de achiziții de obligațiuni, a declarat joi Draghi, măsura fiind parte a încercărilor instituției de a readuce sub control dobânzile mari la care se împrumută unele state din zona euro.
În urma anunțului, randamentul obligațiunilor Spaniei pe termen de 10 ani a scăzut sub 6%, pentru prima oară după luna iunie.