Noul Ford B-Max, monovolumul de clasă mică al constructorului american, este proiectat pentru a primi cinci stele la testele de siguranță EuroNCAP, potrivit declarațiilor lui Stefan Lamm, designerul-sef al Ford Europa. Proiectarea pentru nivelul maxim de siguranțăa fost mai dificilădecât în cazul unui model normal deoarece al doilea stâlp al mașinii este inclus direct în portiere, cadrul fiind practic o celulă de siguranță. Noul B-Max nu va înlocui în gama Ford actualul Fusion, ci se va vinde în paralel cu acesta.

“Principalii clienți ai acestei mașini sunt familiile tinere, cu unul sau doi copii. Ca poziție geografică, cele mai multe vânzări vor veni din Europa Centrală”, a spus Stefan Lamm. Designerul șef a subliniat că mașina este proiectată sub conceptul “One Ford”, aceasta urmând a fi comercializată și pe alte continente în afara celui european, dar încă nu s-a luat nicio decizie cu privire la acest lucru.