“Piata investitiilor se va diversifica si va deveni mult mai lichida. Faptul ca Bucurestiul este orasul cu cel mai crescut ritm de crestere din regiune a atras si continua sa atraga un numar important de investitori. Intrarea diviziei imobiliare a companiei Allianz, DEGI, a fost doar un exemplu de fonduri deschise germane sau britanice care vor investi pe piata locala”, apreciaza Charles Krick, Associate Director al Jones Lang LaSalle (JLL).
In raportul semestrial al companiei se arata ca in perioada 2003 – primul semestru al lui 2007, investitorii austrieci au dominat autoritar piata locala de real estate, detinand o pondere de 73% din intregul volum al investitiilor.
Cele mai importante fonduri de investitii austriece prezente sunt Immoeast, cel mai activ jucator de pe piata locala, precum si Europolis sau CA Immo.
Pe urmatoarele locuri in topul investitorilor, in functie de tara de origine, se regasesc companiile din Marea Britanie (13%) si Irlanda (10%), urmate de cele australiene (3%).
“Majoritatea tranzactiilor au fost forward-sales (cu plata pe masura constructiei – n. red.) si tendinta se va mentine si in urmatoarea perioada, deoarece in piata nu sunt foarte multe proiecte finalizate. Consider ca investitorii austrieci vor lua o pauza si isi vor administra investitiile pentru a-si maximiza valoarea portofoliilor”, a adaugat reprezentantul JLL. El a punctat ca randamentele anuale in cazul tranzactiilor cu cladiri de birouri au scazut spre nivelul de 6%, chiar mai mici in cazul imobilelor situate in asa-numitul central business district (CBD) al Capitalei, situat in zona Piata Victoriei – Piata Charles de Gaulle.
De altfel, ieri a fost confirmata prima tranzactie de pe piata locala, care s-a realizat la un randament de sub 6%, si anume vanzarea America House, situata in Piata Victoriei, catre grupul francez Natixis, mutare in care JLL a consiliat dezvoltatorul imobilului – compania Globe Trade Center. Valoarea totala a investitiilor in primul semestru al anului 2007 s-a ridicat la 464 mil. euro, fara a include investitiile in imobile aflate in faza de proiect, segmentul de birouri si comercial consemnand tranzactii cu o valoare egala – 172 mil. euro fiecare (37%).
“Avand in vedere absenta unor tranzactii cu centre comerciale deja finalizate in Capitala, randamentele urmeaza sa fie ‘confirmate’ de piata, desi abundenta capitalului interesat de retail sugereaza preturi ridicate, in cazul in care se vor incheia tranzactii”, afirma reprezentantii JLL. Ei spun ca preturile terenurilor din Bucuresti, dar si din tara, vor continua sa creasca in urmatoarea perioada, dar intr-un ritm mai putin pronuntat decat pana acum.
“Atat timp cat piata inchirierilor ramane puternica si terenurile vor avea preturi ridicate. Tinand cont ca multi dezvoltatori au cladirile complet inchiriate inca de la stadiul de fundatie, riscul acestora este zero, chiar daca marja de profit este mai mica din cauza terenului si a costului constructiei”, puncteaza si Thierry Delvaux, Managing Director pentru Ungaria si Romania al JLL. Capitala se confrunta cu un paradox, potrivit reprezentantilor JLL, prin faptul ca, in ciuda salariilor mici prezentate in statisticile oficiale, centrele comerciale si hipermarketurile sunt pline.
“Este greu de explicat acest paradox unui investitor care nu cunoaste piata. Mivan, spre exemplu, care este prezent de cativa ani in Romania, a inteles fenomenul”, afirma Troy Javaher, Director of Business Development Capital Markets la JLL, justificand astfel planurile de extindere ale companiei nord-irlandeze care a anuntat dezvoltarea unei retele de zece centre comerciale in tara.
Jones Lang LaSalle a revenit pe piata locala anul trecut, compania fiind prezenta cu aproximativ 160 de birouri in 50 de tari din intreaga lume.
“Am revenit in Romania din mai multe motive. In primul rand, tot mai multi investitori ne cereau rapoarte despre ce se intampla in Romania, iar o serie de companii ne solicitau consultanta pentru inchirierea de birouri in Bucuresti. Totodata, am observat si noi cresterea pietei si am realizat ca daca derulam inainte zece ani, Bucurestiul va fi o piata importanta pentru JLL”, a afirmat Alastair Hughes, CEO al companiei pe regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa).
Proprietăţi
Lang LaSalle: Investitorii austrieci vor lua o pauza
"Piata investitiilor se va diversifica si va deveni mult mai lichida. Faptul ca Bucurestiul este orasul cu cel mai crescut ritm de crestere din regiune a atras si continua sa atraga un numar important de investitori. Intrarea diviziei imobiliare a companiei Allianz, DEGI, a fost doar un exemplu de fonduri deschise germane sau britanice care vor investi pe piata locala", apreciaza Charles Krick, A…