Lanțul francez de brutării Paul, administrat la nivel local de compania Moulin D’or, a deschis cea de-a patra brutărie din România, în capitală în zona Universitate. Brurăria, care măsoară 140 de metri pătrați (plus subsol), a necesitat o investiție de circa jumătate de milion de euro. Unitatea de la Universitate este cea de-a patra a companiei din capitală după cele din Băneasa Shopping City, Piața Dorobanți și AFI Cotroceni.

Compania, care a încheiat anul 2010 cu venituri de 2,7 milioane de euro, în creștere cu aproape 30% față de anul anterior, estimează că noua brutărie va avea venituri de 600.000 de euro. Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, franciza pentru brutăriile Paul, care a adus anul trecut venituri de peste două milioane de euro, aparține în proportie de 23,7% companiei cipriote Tatika Investments, prin intermediul căreia Gabriel Puiu Popoviciu derulează mai multe afaceri în România alături de Nicolae Badea.

Printre firmele la care Tatika deține acțiuni se numără Alltrom, US Food Network care administrează franciza KFC, Parc Hotels, American Restaurant System, care are franciza Pizza Hut, Grand Plaza Hotel, Orange Romania și Trend Hospitality.