Intr-o societate de consum, vanzarile de articole de unica folosinta – servetele, pahare de plastic, scobitori, bonete – sunt in permanenta crestere. Domeniul a atras in business multi romani cu spirit intreprinzator.
“In 1995, mi-am dat seama ca cele mai cautate produse trebuie sa fie servetelele, deoarece sunt produse de unica folosinta care trebuie rapid inlocuite”, a spus Alexandru Marineanu, directorul general al companiei Piramida Trade Invest din Bucuresti, producator de servetele.
“Am demarat aceasta afacere in anul 1996. Ideea mi-a venit in timp ce eram distribuitor Coca-Cola in judetul Buzau. Dupa un an si opt luni in care am activat pe aceasta pozitie, am fost nevoit sa ma gandesc la un alt business deoarece compania nu a dorit continuarea contractului”, mai spune el.
Prima investitie pe care a facut-o a fost sa inchirieze un spatiu cu 500 de dolari pe luna. “Dupa care, am comandat din Turcia o masina. Prietenul care s-a ocupat de achizitionarea ei mi-a adus doua la mana a doua, care m-au costat 30.000 de dolari”, a mai spus Marineanu.
Unul din motivele care l-au determinat sa investeasca in acel moment a fost existenta unei facilitati fiscale prin care era scutit de plata impozitului pe o perioada de 5 ani de la data demararii afacerii. “Acest lucru m-a impulsionat. Probabil ca daca nu ar fi fost aceasta scutire de plata, m-as fi orientat catre alt domeniu”, a completat Margineanu. In prezent, clientii companiei sunt lanturile de hoteluri, supermarketuri si restaurante. “Pentru servetele simple si imprimate lucram cu Kauf-land, Selgros, Mega Image, Gima, Primavera, Univers All, statiile de benzina OMV, dar si CFR sau Blue Air”, a spus Marineanu.
Printre clientii Piramida se numara si o companie de jaluzele care comanda servetele imprimate si le distribuie gratuit lanturilor de restaurante, care le folosesc pentru ocazii festive. “Este cea mai ieftina metoda de publicitate. Impactul asupra consumatorului este direct si garantat”, considera reprezentantul companiei.
Compania a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 1.500.000 de lei (420.000 de euro).
“Pretul pentru un servetel este de 150 de lei vechi (15 bani), mai putin chiar decat o carte de vizita. Noi nu comercializam servetele la bucata, ci la pachete de cate 100 de unitati. Pentru servetele simple preturile incep de la 0,75 de lei plus TVA, dar pot atinge si 3,25 de lei”, spune Marineanu. Personalizarea, a continuat acesta, mareste pretul cu circa 25%.
Cea mai buna perioada pentru companie este cea a Pastelui si a Sarbatorilor de Craciun, cand vanzarile Piramida cresc cu aproximativ 30-35% fata de medie. Pe de alta parte inceputul de an, adica dupa 15 ianuarie pana la in-ceputul lui martie, este cel mai slab interval pentru companie.
Compania activeaza si in marile orase ale tarii. “Pentru reteaua natioanala dispunem de un parc auto format din 5 masini de transport marfa, dar apelam si la alte companii de distributie”, explica acesta.
Si in provincie se vinde bine, dupa Bucuresti, cea mai importanta zona din punct de vedere al vanzarilor fiind Banatul.
Cu toate acestea, obiectele personalizate detin o pondere mica in totalul vanzarilor companiei, de circa 10-12% din cifra de afaceri. “Piata romaneasca, spune reprezentantul Piramida, incepe sa ceara calitate. Cu toate acestea, preturile in Romania raman mult sub nivelul celor din Occident, ceea ce constituie una din problemele cu care se confrunta companiile din domeniu. In Turcia, spre exemplu, pretul unui pachet de servetele este de 1,1 dolari (90 de eurocenti – n.r.), in timp ce la noi, pretul mediu este undeva la 45 de centi. Nici in Italia preturile nu scad sub un euro”, explica Marineanu.
Cererea este destul de mare pe piata romaneasca, iar de aceea nici perspectivele de crestere nu pot fi ignorate. Piramida are planuri de extindere. “Vom investi 270.000 de euro intr-o hala, bani care provin dintr-un credit bancar”, spune reprezentantul companiei.
Planurile de viitor ale companiei includ si lansarea pe piata a batistelor, servetelelor umede, in principal a produselor din hartie.
Daca la prima vedere ar parea ca numai companiile solicita astfel de produse, este bine de stiut ca nici persoanele fizice nu ignora companiile producatoare de servetele. “Suntem solicitati in special de stomatologi si de bijutieri, insa si pentru diferite ocazii, ca de exemplu pentru nunti sau botezuri. In aceste cazuri, comanda este mica, insa in cele mai multe cazuri o onoram”, spune Marineanu.
Simon Moscovici si Gabriela Bujor din Bucuresti au infiintat in 1992 firma Simelco Kids, care produce haine pentru copii. In 2000, firma si-a extins domeniul de activitate, intrand pe o nisa cat se poate de profitabila – produsele de unica folosinta.
“Producem tot ce inseamna unica folosinta – de la bonete si halate pentru angajatii din fabrici pana la cearsafuri de unica folosinta, fete de masa, articole pentru cabinete cosmetice si medicale. Este o piata foarte atractiva”, spune Gabriela Bujor, asociat la firma Simelco.
Produsele sunt facute in Romania, la fabrica din Bucuresti a companiei, care are 40 de angajati, iar reprezentanta companiei sustine ca nu mai exista producatori autohtoni pe aceasta nisa, concurenta fiind reprezentata de produsele chinezesti.
“Produsele chinezesti sunt facute pentru persoane de dimensiuni mai mici si uneori nu se potrivesc cu consumatorii din Romania”, afirma ea.
Bujor nu a dorit sa dea publicitatii cifra de afaceri a companiei pentru 2005, insa pentru acest an, compania are ca obiectiv o dublare a cifrei de afaceri.
“O data cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana va intra in vigoare si la noi o lege a Uniunii Europene, care obliga firmele sa asigure protectia produsului fabricat prin echipamente de unica folosinta. Pana acum firmele erau obligate sa detina echipamente pentru protectia angajatului, nu si pentru protectia produsului. Este o piata foarte atractiva”, spune ea.
In prezent, printre clientii firmei se numara companii precum Sicomed, Elite, Biofarm, Loulis, Medeus. Pe partea de produse pentru clienti finali – fete de masa de unica folosinta – compania are printre clienti retelele Cora si Selgros.
Sotii Iordache din Braila, care au din 2000 o afacere profitabila in domeniul instalatiilor de gaze, au decis sa intre intr-un business nou. “In 2004, ne-am gandit ca afacerea cu instalatii de gaze nu va mai tine mult, pentru ca multi braileni si-au pus centrale termice”, povesteste Stefania Iordache, director la firma Viteco Lemchim din Braila.
Cei doi soti au observat ca pe piata romaneasca toate scobitorile provin de la import si s-au gandit ca productia locala a acestor produse ar putea fi o oportunitate. “In 2004, am cumparat un utilaj de la un investitor arab din Bucuresti, iar anul trecut am inceput productia de scobitori”, spune Iordache. “Cererea este foarte mare, insa marea problema sunt produsele chinezesti care au un pret foarte mic. O cutie de scobitori chinezesti este 9,75 bani, in timp ce noi cheltuim 10 bani numai pentru productia lor”, spune ea.
Din cauza concurentei chinezesti compania Viteco ia in considerare achizitionarea unui uscator, care ar putea reduce semnificativ costurile companiei. “In prezent, pregatim documentatia pentru a solicita fonduri de la Uniunea Europeana pentru a putea cumpara acest uscator”, spune ea. Un avantaj pentru acest tip de afacere este faptul ca materia prima este destul de ieftina.
“Scobitorile se fac numai din lemn de mesteacan pe care il aducem din mai multe locatii – de la Miercurea Ciuc, Vrancea, Piatra Neamt”, spune Iordache. Un alt proiect pentru acest an al companiei este sa inceapa productia betelor de inghetata. ioana.david@zf.ro ; georgiana.stavarache@zf.ro