Anul 2003 a insemnat o noua conducere pentru Uniunea Nationala a Societatilor de Leasing din Romania (UNSLR), adica organismul in cadrul caruia se grupasera principalele societatide profil de pe piata romaneasca. Mai mult, s-a efecuat chiar si o “rebrandare”, denumirea organizatiei fiind schimbata in Asociatia Societatilor de Leasing din Romania (ASLR). Cu o politica mai agresiva, ASLR a pierdut cativa membri fata de cei care erau in UNSLR, dar a castigat altii.



Cu toate acestea, piata de leasing din Romania a infirmat, la fel ca si anul trecut, previziunilr specialistilor. Astfel, daca la inceputul anului se anticipa un nivel al contractelor de leasing incheiate pe piata romaneasca de 1,5 miliarde euro, dupa primele noua luni ale anului se incheiasera contracte de leasing de peste 870 milioane euro. Cum ultimul trimestru este in general cel mai bun din punctul de vedere al numarului de contracte de leasing incheiate, s-ar putea ajunge pe ansamblul acestui an la 1,2-1,3 miliarde euro.



Evolutia sub asteptari a pietei de leasing din Romania a fost determinata de existenta unui cadru legislativ confuz, dublat de o evolutie slaba a celorlalte segmente in afara leasingului imobiliar.



De altfel, leasingul pentru automobile si autovehicule reprezinta in acest an peste 90% din totalul contractelor de leasing. Acest segment a ajuns la apogeu, potrivit analistilor, si o crestere a pietei spre potentialul de 4-5 miliarde euro nu se va putea realiza decat prin dezvoltarea celorlalte segmente, mai ales a leasingului pentru echipamente si a celui imobiliar. ionut.bonoiu@zf.ro