Lectia franceza a patului de spital

Ingrijirile medicale din Romania se bazeaza pe un sistem de asigurari sociale de sanatate asemanator cu cele existente in tarile vest europene (Germania, Franta).
Acesta este finantat prin contributia obligatorie a asiguratilor (angajati/ angajatori) catre un fond de asigurari administrat de un organism cvasi-independent: Casa de Asigurari de Sanatate.
Obiectivul propus – asigurarea unei asistente medicale performante pentru majoritatea populatiei – necesita costuri ridicate. In conditiile unei finantari limitate trebuie realizat un raport optim cost-eficienta, printr-un management de calitate. Aceasta este concluzia la care au ajuns autoritatile sanitare franceze dupa puternica criza financiara prin care a trecut sistemul de sanatate in anii 90 .
Desi exista mari diferente (la toate nivelurile: social, economic, politic) se remarca asemanarea dintre cele doua situatii de criza.
In Franta anilor 90 printre cauzele care au contribuit la criza sistemului sanitar se numarau: somajul si scaderea contributiilor la fondul de sanatate, cresterea costurilor si managementul defectuos. Vinovatii (in ochii autoritatilor) erau cadrele medicale si directorii de spitale.
Solutiile propuse: recomandarea de a prescrie medicamente generice (ieftine), cresterea taxelor si restructurarea spitalelor (instituirea unui management cu un control riguros al fondurilor alocate). Aceste masuri s-au izbit de opozitia cadrelor medicale dar mai ales a populatiei.
Treptat, cu un management adecvat s-a ajuns la dezvoltarea unei asistente medicale performante: medicina generala/de familie puternica (cu medici asociati deservind un anumit teritoriu), un sector privat competitiv (de la cabinete individuale la spitale) , spitale cu numar redus de patur , dar multifunctionale.
In Romania anului 2003, tavalugul datoriilor acumulate in ultimii ani in sectorul sanitar a condus la acutizarea crizei financiare. Vinovatii: medicii de familie si spitalele(“gaura neagra a sistemului de sanatate”). Solutiile de moment (unele cel putin bizare): recomandarea de a se prescrie medicamente mai ieftine si mai putine (in retetele compensate /gratuite), micsorarea punctului per capita ( a platii medicului in functie de numarul de asigurati inscrisi pe lista) dar cresterea platii per serviciu (desi in conditiile unei slabe dotari materiale, acestea sunt putine), restructurarea spitalelor cu reducerea numarului de paturi, transformarea unitatilor neperformante in centre sociale, camine, “spitale de cronici”(cu redistribuirea personalului medical ).
Este necesara insa o abordare mai nuantata, mai realista, a situatiei sistemului sanitar romanesc. Reforma in sanatate a fost facuta, cel putin pana acum, cu jumatate de norma.
A inceput prin reorganizarea asistentei medicale primare si introducerea la baza sistemului sanitar a medicinii de familie. Fara a continua dezvoltarea unei asistente medicale primare puternice (prin sprijinirea medicinii de familie si reorganizarea in ambulatoriul de specialitate) reforma in sanatate s-a oprit. Dezvoltarea slaba a medicinii de familie in teritoriu (dotare precara, personal insuficient) a facut imposibila realizarea unei asistente medicale performante a populatiei (slabe mijloace de diagnostic, tratament si recupereare in ambulator).
Astfel, populatia s-a orientat catre spitale, care au realizat mult timp diagnosticul, tratamentul, recuperarea si supravegherea pacientilor.
Fonduri care puteau fi folosite pentru dezvoltarea unei puternice asistente medicale in ambulator au fost inghitite de spitalele sufocate de pacienti. Nu se putea vorbi de un management performant, ci doar de gestionarea unei permanente stari de criza.
Acum se propune restructurarea spitalelor prin reducerea numarului de paturi, ceea ce – in opinia decidentilor din sanatate – ar conduce la folosirea optima, eficienta a locurilor ramase.
Solutia este ideala pentru afectiunile acute. Dar ce se va intampla cu ingrijrea bolnavilor cronici, a cazurilor sociale, care reprezinta majoritatea covarsitoare a celor ce necesita asistenta medicala?
Solutia: sprijinirea si dezvoltarea unei asistente medicale primare puternice, care sa poata prelua ingrijirea adecvata a acestor bolnavi este concluzia la care s-a ajuns chiar si in ceasul al 12-lea.
Trebuia sa trecem printr-o experienta similara sau am fi putut invata de la francezi?