Sărăcia − un spectacol plin de culoare
Tonul poemului Cugetările sărmanului Dionis este dat de primul vers: „Ah! garafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună!” Tot ceea ce urmează este o comedie a sărăciei care n-are nimic din starea de spirit sumbru-vindicativă a oamenilor săraci. Pe poet îl amuză situația în care se află. Cum poate fi un poet să fie sărac? Îl poate atinge pe un poet sărăcia? El se simte, mai curând, un prinț travestit în cerșetor.
Imun din naștere la orice formă de degradare, poetul examinează cu detașare și cu umor camera în care locuiește, curtea care se vede pe fereastră, vrăjmășia iernii, care prin tradiție face acută sărăcia. Și se mai observă și pe sine, înregistrând contrastul comic dintre ideea sublimă de bard, de inspirație și realitatea brutală a unei vieți lipsite de bunuri materiale: „Ah! garafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună!/ Și mucoasa lumânare sfârâind săul și-l arde/ Și-n această sărăcie, te inspiră, cântă barde −/ Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.”
Cuvântul „sărman” din titlul poemului este folosit într-un sens ironic. Așa l-ar putea considera un om obișnuit pe un poet, „sărman”. Dar poetul, în sinea lui, nu se consideră nici sărman, nici calic, nici necăjit, nici nevoiaș, nici oropsit. Pentru el până și sărăcia este un spectacol plin de culoare.
Ne încântă, și în acest poem, faptul că Eminescu știe să vadă. Am fi văzut noi vreodată, cu ochii noștri, cât de caraghioasă este o banală lumânare aprinsă din care se preling stropi de ceară? Învățăm de la poet să o vedem și dintr-o perspectivă comică: „Și mucoasa lumânare sfârâind săul și-l arde”.
Și tot ceea ce urmează este o suită de înregistrări ale pitorescului sărăciei: „scârție de vânt fereasta”, „în pod miaună motanii”, „la curcani vânătă-i creasta”. Lipsesc cu desăvârșire din casă și țigările și, pentru a ne face să ne reprezentăm această catastrofă, tot în registru comic, poetul parafrazează o replică celebră din Shakespeare: „Un regat pentr-o țigară, s-împlu norii de zăpadă/ Cu himere!…”
Comicul crește calm, ca un bulgăre de zăpadă prin rostogolire. Poetul nu se mai satură să adauge noi și noi secvențe din comedia sărăciei. Foarte mult îl amuză curcanii rebegiți din curte, care nu renunță la atitudinea lor solemnă, aducând oarecum cu poeții scufundați în sărăcie: „la curcani vânătă-i creasta/ Și cu pasuri melancolici meditând îmblă-n ogradă”.
La fel se privește și pe sine, amuzat de propria neajutorare în fața frigului:
„Uh ! ce frig… îmi văd suflarea − și căciula cea de oaie/ Pe urechi am tras-o zdravăn − iar de coate nici că-mi pasă/ Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă/ De năvod − cu-a mele coate eu cerc vremea de se-nmoaie.”
Eminescu are o imaginație prospectivă, cu ajutorul căreia vede departe în spațiu sau în timp. Imaginația lui este un telescop fabulos, destinat cercetării universului în toate dimensiunile sale, fizice și metafizice (la alți poeți, imaginația fiind doar fantezie, narcisist-grațioasă). Este o adevărată surpriză ca o asemenea imaginație să fie folosită jucăuș, într-un moment de amuzament. Disproporția este de efect, place, ca atunci când un cântăreț de operă interpretează un cântec de petrecere sau o balerină intră în hora unor copii. Extraordinara minte a unui poet de geniu, capabilă să-și imagineze originea Universului, folosită pentru reprezentarea condiției de… șoarece, iată o inadecvare expresivă și foarte-foarte simpatică:
„Cum nu sunt un șoarec, Doamne, − măcar totuși are blană,/ Mi-aș mânca cărțile mele − nici ca mi-ar păsa de ger…/ Mi-ar părea superbă, dulce, o bucată din Homer,/ Un palat, borta-n părete și nevasta − o icoană.”
Poetul solidar cu șoarecii care îi rod cărțile! O asemenea situație îl poate cuceri chiar și pe cel mai ursuz cititor. Numai într-o povestire a lui M. Sadoveanu vom mai regăsi o complicitate la fel de excentrică și înduioșătoare, între proprietarul unei case și hoțul care jefuiește acea casă (lipsită de orice valoare pentru proprietar și transformată într-un spațiu al pustietății dezolante, după divorțul de soția lui).
Din volumul cu același titlu, aflat în pregătire