Elemente de psihologia femeii
O altă secvență care se poate decupa din Călin este acea a întâlnirilor amoroase secrete dintre fata de împărat și bărbatul misterios. Întâlnirile au loc tot noaptea, când prințesa doarme, dar la un moment dat ea se trezește „de sărutu-i fermecat” și, văzând că „zburătorul” vrea să fugă, ca un hoț surprins asupra faptului, îl roagă să rămână:
„Astfel vine-n toată noaptea zburător la al ei pat,/ Se trezi din somn deodată de sărutu-i fermecat;/ Și atuncea când spre ușă el se-ntoarce ca să fugă,/ Ea-l oprește-n loc cu ochii și c-o mult smerită rugă:/ «O rămâi, rămâi la mine, tu cu viers duios de foc,/ Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc”.
Fata de împărat și-l reprezintă pe necunoscut ca pe un nefericit, neiubit de nimeni, ca pe un „zburător cu plete negre, umbră fără de noroc”, cu ochi adânci și triști: „O tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi,/ Dulci-s ochii umbrei tale − nu le fie de diochi!” Acest mod de reprezentare confirmă, o dată în plus, înțelegerea de către Eminescu a psihologiei femeii: de multe ori ea preferă nu un bărbat puternic și fericit, ci unul vulnerabil, care are nevoie de ocrotirea ei.
În portretul „zburătorului” putem distinge și elemente proprii imaginației erotice a călugărițelor, mai ales dacă știm ce i-a povestit căpitanul Matei Eminescu, fratele poetului, lui Corneliu Botez: „Pe când Eminescu era slujbaș la Iași, unde locuia împreună cu Bodnărescu în niște chilii a călugărilor greci din fundul curții bisericii Trei Ierarhi, a venit la familia sa în Ipotești. Cu această ocaziune s-a dus și la schitul Agafton din județul Botoșani, unde era călugăriță mătușa sa, maica Fevronia Iurașcu . Aceasta, într-o seară, a făcut șezătoare de tors lână, la care au venit mai multe călugărițe. Una din ele, anume Zanaida, a spus povestea lui Călin. Poetul a ascultat-o, a luat notițe și apoi a versificat subiectul.” Într-o primă versiune, titlul poemului (ca și al poveștii populare) era Călin Nebunul, poreclă psihanalizabilă, în sensul că numai un bărbat supranumit „Nebunul” ar putea să încalce interdicțiile și să intre noaptea într-un castel clădit pe o stâncă (sau într-o mânăstire de maici, înconjurată de ziduri înalte!). În plus, călugărițele au vocația adăpostirii în mânăstire a unor oameni fără identitate, care rătăcesc prin lume sau fug de propria lor soartă.
În poemul lui Eminescu necunoscutul de care se îndrăgostește fata de împărat este un personaj legendar, „zburătorul”, dar este în același timp și un bărbat real, Călin, care în cele din urmă – ca să vorbim în termenii juridici de azi – își va recunoaște paternitatea asupra copilului rezultat din iubirea secretă (și botezat, ca și tatăl lui, Călin.)
În poemele lui Eminescu, bărbatul este cel care o inițiază pe fată în jocul dragostei. Instructajul său plin de grație întrece prin spirit ludic și farmec Kama Sutra și îl prezintă ca pe un seducător experimentat. Chiar și atunci când poetul îl persiflează pe seducător, pentru frivolitatea lui, tot îi evidențiază competența. Ni-l amintim pe Cătălin adresându-se altei inaccesibile fete de împărat, Cătălina: „Dacă nu știi, ți-aș arăta/ Din bob în bob amorul, / Ci numai nu te mânia,/ Ci stai cu binișorul.// Cum vânătoru-ntinde-n crâng/ La păsărele lațul, / Când ți-oi întinde brațul stâng/ Să mă cuprinzi cu brațul;// Și ochii tăi nemișcători/ Sub ochii mei rămâie… / De te înalț de subsuori/ Te-nalță din călcâie;/ Când fața mea se pleacă-n jos,/ În sus rămâi cu fața, / Să ne privim nesățios/ Și dulce toată viața;// Și ca să-ți fie pe deplin/ Iubirea cunoscută,/ Când sărutându-te mă-nclin,/ Tu iarăși mă sărută.”
Călin, cu calitatea lui supranaturală de „zburător”, este și mai persuasiv și ingenios în acțiunea de inițiere. El o învață pe fata de împărat nu numai o fizică, ci și o metafizică a iubirii. Nicolae Manolescu a explicat cândva, inspirat, că vocile lirice din Luceafărul (și aceea a lui Hyperion, și acea a fetei de împărat, și aceea a lui Demiurgos, și aceea a lui Cătălin) sunt toate ale lui Eminescu, exprimând multilateralitatea trăirilor sale, reprezentându-l complet. Este adevărat. Totuși, era în logica poemului ca „vicleanul copil de casă”, Cătălin, să fie ușor ridiculizat, prin comparație cu astralitatea lui Hyperion. În Călin, seducătorul, cu aureola lui de personaj legendar, apare de la început ca un bărbat demn de admirație (nu ca un paj poznaș). El îi recită parcă, fetei de împărat, unul dintre splendidele poeme de dragoste scrise de Eminescu:
„«O șoptește-mi − zice dânsul − tu cu ochii plini d-eres/ Dulci cuvinte ne-nțelese, însă pline de-nțeles./ Al vieții vis de aur ca un fulger, ca o clipă-i,/ Și-l visez, când cu-a mea mână al tău braț rotund îl pipăi,/ Când pui capul tu pe pieptu-mi și bătăile îi numeri,/ Când sărut cu-mpătimire ai tăi albi și netezi umeri/ Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele/ Și când inima ne crește de un dor, de-o dulce jele;/ Când pierdută razimi fruntea de-arzătorul meu obraz,/ Părul tău bălai și moale de mi-l legi după grumaz,/ Ochii tăi pe jumătate de-i închizi, mi-ntinzi o gură,/ Fericit mă simt atuncea cu asupra de măsură./ Tu!!… nu vezi… nu-ți aflu nume… Limba-n gură mi se leagă/ Și nu pot să-ți spun odată, cât − ah! cât îmi ești de dragă!»/ Ei șoptesc, multe și-ar spune și nu știu de-unde să-nceapă,/ Căci pe rând și-astupă gura, când cu gura se adapă;/ Unu-n brațele altuia, tremurând ei se sărută,/ Numai ochiul e vorbareț, iară limba lor e mută,/ Ea-și acopere cu mâna fața roșă de sfială,/ Ochi-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală.”
Merită să recitim de mai multe ori acest poem (poem în poem), scris într-o limbă „ca un fagure de miere”. Rimele rare și surprinzătoare (una construită de poet: clipă-i/ pipăi), patina de vechime (răsuflet, bălai, împătimire, se adapă, vorbàreț, iară, roșă), simetriile în oglindă (cuvinte ne-nțelese, însă pline de-nțeles), amestecul de senzualitate și pasiune mistică (Și când sorb al tău răsuflet în suflarea vieții mele/ Și când inima ne crește de un dor, de-o dulce jele) – totul contribuie la emoționarea noastră. Trăim în imaginație ceva atât de frumos încât, la sfârșitul lecturii, ne vine greu să ne mai întoarcem la lumea reală.
Din volumul cu același titlu, aflat în pregătire