Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituție care va prelua din 30 aprilie monitorizarea pieței de capital, a asigurărilor și pensiilor private, a primit ieri vot favorabil în plenul Senatului, forul decizional, iar legea de înființare va merge spre promulgare la Președinție.
„Plenul Senatului a votat favorabil înființarea ASF. Legea de înființare a ASF va merge spre promulgare la Președintele României și dacă nu sunt modificări, va merge spre publicare în Monitorul Oficial, moment din care legea va începe să aibă efecte“, a spus senatorul PNL Ovidiu Marian (foto).
ASF va fi condusă de un consiliu format din 17 membri, doar cinci dintre aceștia, președintele, prim-vicepreședintele și trei vicepreședinți, având funcții de execuție. Cei trei vicepreședinți vor fi responsabili de câte o piață financiară în parte: piața de capital, asigurări și pensii private. Restul de 12 membri nu au dreptul la cabinet și vor fi remunerați doar în baza indemnizației de ședință, nu a unei indemnizații lunare. Consiliul va fi cel care va întocmi organigrama noii instituții și va decide asupra necesarului de personal și a salariilor. În prezent, cele trei comisii autonome de supraveghere a pieței de capital, asigurărilor și pensiilor private au 450 de angajați și au încheiat 2011 cu deficite cumulate de 26 de milioane de lei din cauza cheltuielilor mari cu salariații.