Wilbur Smith s-a născut în fosta Rhodesia de Nord (Zambia) în 1933. După studii strălucite în Africa de Sud, a devenit om de afaceri și apoi un scriitor de succes. Este considerat maestru al romanelor de aventuri. Toate cărțile sale, traduse în 27 de limbi, sunt best-seller-uri internaționale. Wilbur Smith este cunoscut și publicul român pentru un număr însemnat de traduceri apărute la Editura RAO  – cele trei romane din seria „Egiptul antic” și mai ales cele șapte romane din saga Familiei Courtney. De astă dată avem un thriller captivant, oarecum independent. Aproape greu de crezut că cel care a povestit în șapte romane saga familiei Courtney semnează și acest thriller*).

Hazel Bannock este moștenitoarea Bannock Oil Corporation, una dintre cele mai mari companii producătoare de petrol din lume. În timp ce naviga pe Oceanul Indian, iahtul ei este atacat de pirați africani musulmani. Hazel nu se afla la bord în momentul acela, dar fiica ei de 19 ani, Cayla, e răpită. În schimbul eliberării ei, pirații cer uriașa sumă de 20 miliarde de dolari. Din considerente politice și diplomatice, marile puteri nu pot interveni.

Când lui Hazel i se prezintă dovezi ale torturilor oribile la care este supusă fiica ei, îl roagă pe Hector Cross s-o ajute să o salveze. Hector este patronul Cross Bow Security, firma angajată de Bannock Oil pentru a-i asigura serviciile de securitate.

Și este un luptător formidabil. Neavând încotro, Hazel și Hector se decid să ia legea în propriile mâini.

Din acest moment începe un thriller captivant, într-o măsură asemănător cu marile romane de aventuri din secolul trecut, în care factorul civilizator pune ordine în lume și stăvilește înaintarea haotică a barbarilor. E de discutat asupra punctului de vedere care, din fericire, nu este rasist. Pe de altă parte, punctul de plecare al romanului este cât se poate de veridic: aproape în fiecare lună apar știri despre acțiuni ale piraților de pe coasta solmaleză care au atacat convoaie de transport civile, le-au sechestrat și au cerut răscumpărări imense. E foarte simplu de imaginat ca în spatele unora dintre aceste acțiuni să se afle extremiști islamici, gen Al Quaida, și trama urmează de la sine. Pirații, sub masca luptei sfinte împotriva diavolului occidental, nu fac decât să se îmbogățească și să terorizeze lumea din jur. Aproape nimeni, în afara cercului strâns de acoliți fanatici, nu beneficiază de sumele strânse din răscumpărări.

Pe de altă parte, întocmai ca în vechile romane, thrillerul este plin de violențe, de ambele tabere, nu mai contează cine începe. (Pirații nu se sfiesc să taie capul fiicei proprietarei concernului petrolifer și să-l trimită mamei care-l descoperă îngrozită în baie; plutonul de răzbunători ajunși pe urmele răpitorilor în ținutul în care se ascundeau asistă la o zi de punere în aplicare ale legilor sharia, tăieri de mâini și decapitări în chiotele și delirul mulțimii îndemnate de molahi să se bucure de pedepse.) Cititorul care le suportă și își amintește permanent că totul este fabulație, va fi încântat.

Și, firește, aproape ca în orice roman de aventuri de succes și care se respectă, binele învinge răul. Un roman de citit în vacanță și nu numai.

*) Wilbur Smith – În pericol, Editura RAO