Parlamentul de la Budapesta a adoptat ieri controversata lege privind statutul maghiarilor din afara granitelor Ungariei, fara a mai lua in considerare protestele autoritatilor romane sau dezaprobarea mediilor politice europene.

Chiar daca actul normativ nu se aplica pe teritoriul Romaniei, el are efecte certe asupra cetatenilor romani din interiorul granitei, indiferent de nationalitatea lor.

In dezbaterea dinaintea votului, ministrul de externe Janos Martonyi a spus ca multi dintre liderii tarilor vecine si-au exprimat acordul fata de aceasta lege. Cu cei care si-au exprimat retineri si obiectii fata de proiectul

legii statul ungar va continua consultarile.

Legea va intra in vigoare pe 1 ianuarie 2002 si prevede facilitati pentru etnicii maghiari din statele vecine Ungariei. Potrivit legii, etnicii maghiari din statele vecine vor putea sa lucreze, in baza unui permis special, in Ungaria. Profesorii si studentii vor avea facilitati pentru completarea si continuarea studiilor.

Liderul grupului parlamentar la UDMR din Camera Deputatilor, Attila Kelemen, a spus ca legea privind Statutul maghiarilor din tarile vecine Ungariei, “nu este o lege care sa deranjeze”.

Kelemen a aratat ca si slovacii si ucrainienii au asemenea legi, iar Romania a luat unele masuri speciale pentru romanii din Republica Moldova si din tarile vecine.

Premierul Adrian Nastase a spus ieri, la Cluj-Napoca, ca Legea statutului maghiarilor de peste hotare va creste numarul locurilor de munca in Ungaria.

El crede insa ca Romania va trebui sa-si determine cetatenii sa ramana in tara cu ajutorul programelor de reducere a fenomenului emigrationist “Am eliminat impozitul pe salariu pentru programatorii de calculatoare, astfel incat acestia sa fie motivati sa ramana sa lucreze aici, dar nu putem face acest lucru pentru toate categoriile de salariati, pentru ca nu vom mai putea suporta cheltuielile”, a precizat premierul.

El a mai spus ca politicile viitoare ale guvernului vor trebui sa evite cresterea decalajelor sociale, care ar putea “rupe coeziunea existenta in prezent”.

Liberalii, prin vocea deputatului Radu Stroe, nu se pun in locul partidului de guvernamant, dar privesc de pe margine cum va rezolva PSD problema protejarii romanilor si apararii intereselor acestora fara a deteriora relatiile cu “prietenul UDMR”. Perspectiva pomparii de fonduri ungare in firme care par sa apartina unor maghiari inseamna o discriminare cu care deputatul liberal nu este de-acord.

Vicepresedintele PD Emil Boc atrage atentia ca legea maghiara este un act normativ fara precedent in istoria Uniunii Europene, a Consiliului Europei si produce discriminari certe din punctul de vedere al legislatiei internationale privind drepturile omului. In plus, este si neconstitutionala in raport cu legislatia interna din Romania, apreciaza Boc.

El acuza parlamentul ungar de sfidare la adresa autoritatilor romane, privind din perspectiva promisiunilor de dialog, neonorate vreodata pe aceasta tema

Intertitlu: Guvernul nu admite legea de la Budapesta

Guvernul Romaniei “a luat nota” de adoptarea in Parlamentul ungar

a Legii privind maghiarii din tarile vecine Ungariei si de faptul ca observatiile partii romane nu au fost luate in considerare, desi in procesul elaborarii sale s-au adoptat numeroase amendamente, inclusiv in ultima perioada, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

In opinia oficialitatilor de la Bucuresti, prevederile Legii au aplicare extrateritoriala, Legea in ansamblul sau av and un caracter discriminatoriu, in contradictie cu documentele internationale aplicabile in materie.

Executivul de la Bucuresti reaminteste ca partea romana este preocupata de imbunatatirea standardelor in materia protectiei drepturilor minoritatilor, aplicand cu strictete dispozitiile Tratatului politic de baza din 1996 care prevad expres ca persoanele apartinand minoritatii maghiare “se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi

obligatii la fel ca toti ceilalti cetateni”. Guvernul Romaniei a luat nota de excluderea Austriei din domeniul de aplicare a Legii, aceasta reprezentand o confirmare a faptului ca Legea ungara nu este compatibila cu spiritul european.

Totodata, Guvernul roman si-a aratat nemultumirea fata de faptul ca nu au fost luate in considerare consultarile care au avut loc cu expertii de la Budapesta pe marginea legii si nici pozitia exprimata de seful diplomatiei romane Mircea Geoana.

Fata de situatia creata, Guvernul Romaniei subliniaza ca “nici o situatie contrara literei si spiritului Tratatului bilateral, provocata prin efectul Legii, nu poate fi opozabila partii romane pe teritoriul suveran al Romaniei”, se mai arata in comunicat.