Rabindranath Tagore

Inspirația lui Valmiki

Editura Cununi de stele

Traducere din bengali de Amita Bhose. Cuvânt înainte de Carmen Mușat-Coman.

Ca dramaturg, Tagore a debutat la 20 de ani, în 1881; pe scenă a urcat însă prima oară la 16 ani, în rolul lui Monsieur Jourdain din Burghezul gentilom, tradusă și regizată de unul dintre frații mai mari, Jyotirindranath, ce se va afirma ca dramaturg.
Debutul lui Rabindranath în domeniul teatrului va fi, așadar, la 20 de ani, în 1881, cu Valmiki Pratibha. Legenda tâlharului Radnakar devenit Valmiki și autor al Ramayanei l-a inspirat pe tânărul indian, așa că acesta a scris o scenă asemănătoare poveștii. Traducerea titlului piesei pune tot atâtea dificultăți cât încadrarea într-un gen literar – libret, operă, dramă muzicală. Tagore însuși va spune, în Amintiri, că Valmiki Pratibha „nu este ceea ce europenii numesc operă, ci o mică dramă pusă pe muzică. Nu este doar o compoziție muzicală. Puține cântece sunt importante sau atrăgătoare prin ele însele. Ele servesc piesei doar ca text muzical”. Pentru a fi înțeleasă însă piesa de teatru, e nevoie de suport muzical, semnificația i se pierde dacă acesta nu există.
Ca traducere a titlului, variantele engleze au optat pentru Geniul lui Valmiki. Tagore a dat titlul după prenumele nepoatei sale, Pratibha, care a interpretat-o pe zeița Saraswati alături de el, în piesă. Prenumele înseamnă „geniu”, „genialitate”. În traducerea pe care Amita Bhose a făcut-o în noiembrie 1991, a ales ca titlu „Inspirația lui Valmiki”. Având în vedere însă subiectul acestei „drame cântate” (termenul aparține lui Tagore) titlul ales de traducătoare „Inspirația lui Valmiki” sugerează mai bine desfășurarea acțiunii.
Piesa de teatru a fost jucată în același an, 1881, Tagore alegând ca scenă casa părintească din Jorasenko, Calcutta. El însuși a interpretat rolul lui Valmiki, șeful tâlharilor, în timp ce nepoatele sale – Pratibha Devi și Sushila Devi – vor interpreta rolurile zeițelor Saraswati și, respectiv, Laksmi. Melodiile sunt clasice, unele dintre ele fiind compuse de către fratele lui Rabindranath, Jyotirindranath; câteva au fost adaptate după melodii europene. Telena – un stil ce se pretează în special în scopuri dramatice – a fost des folosit. O melodie irlandeză a fost utilizată ca lamento al zânelor pădurii.
Peste zeci de ani, în 1967, două dintre cele mai mari voci ale muzicii indiene aveau să imortalizeze, pe disc, rolurile principale din Valmiki Pratibha – Hemanta Mukherjee (Valmiki), Suchitra Mitra (Saraswati).