Producătorul de materiale de construcții Leier Rom, parte a grupului austriac Leier, sărbătorește 20 de ani de activitate pe piața materialelor de construcții din România și vrea să-și consolideze poziția pe piață pe termen lung prin investiții continue în tehnologie și prin extinderea gamei de produse.
Compania a marcat momentul aniversar printr-un eveniment organizat la Poiana Brașov, în perioada 7-9 februarie, la care au participat partenerii de top din business, alături de membri ai echipei Leier Rom implicați în vânzări, CEO și manageri din cadrul grupului.
Prin investiții de 150 de milioane de euro, Leier Rom a ajuns să opereze cu succes cinci fabrici de materiale de construcții în România. Cifra de afaceri s-a ridicat la aproximativ 60 de milioane de euro în 2024, în creștere cu 9% față de 2023. În total, 435 de milioane de euro este cifra de afaceri a grupului Leier, o afacere de familie din Austria, care activează în șapte țări europene.
Cu ocazia aniversării, Thomas Ebner, CEO al Leier Group, a povestit despre istoria grupului austriac, care a început în 1965, și despre cum s-a dezvoltat o afacere de familie într-o afacere europeană.
1. Cum se încadrează activitatea Leier Rom în strategia internațională a Grupului Leier? Cum a influențat istoricul companiei dezvoltarea pe piața românească?
„Leier Rom face parte dintr-un grup internațional puternic, activ în 7 țări europene: Austria, Ungaria, Polonia, Slovacia, România, Croația și Ucraina. Istoria Grupului Leier începe în 1970, când fondatorul Michael Leier a construit prima fabrică de betoane în Horitschon, Austria. De atunci, compania a cunoscut o expansiune constantă, diversificându-și activitățile nu doar în producția de materiale de construcții, ci și în domenii precum comercializarea și service-ul auto pentru mărci premium (BMW, Mini, Hyundai, Skoda), dezvoltare imobiliară și fabricarea de echipamente mecanice.
Grupul Leier este o afacere 100% de familie, condusă încă de fondatorul acesteia, dl. Michael Leier, avându-i alături ca acționari principali pe fiica lui Michaela Leier, alături de nepoții Thomas Ebner și Matthias Ebner. Această viziune bazată pe valori solide a contribuit la succesul internațional. Expansiunea pe piețele din Europa de Est a fost una dintre deciziile strategice majore, compania intrând în România în 2004. Modelul de afaceri bazat pe stabilitate, inovație și relații de lungă durată cu partenerii de business a influențat direct dezvoltarea Leier Rom, consolidându-i poziția ca jucător de top în industria materialelor de construcții.”
2. Cum se integrează Brikston în strategia de dezvoltare a Grupului Leier și care sunt principalele direcții de creștere pe care le vizați în perioada următoare?
„Brikston Construction Solutions, parte a grupului Leier în faza finală a procesului de fuziune, continuă să își consolideze poziția pe piața materialelor de construcții din România. Brikston, ca parte integrată a grupului Leier, beneficiază de expertiza și stabilitatea unui jucător european de top. Piața blocurilor ceramice rămâne un sector esențial, iar odată cu punerea în funcțiune a liniei de producție de vibropresate din Iași, ne concentrăm pe dezvoltarea pieței regionale și creșterea acestui segment strategic,” a declarat Adrian Minzat, Manager General Brikston Construction Solutions.
În același timp, Cristian Suciu, Director General Leier Rom, a răspuns la o serie de întrebări despre momentele-cheie din cei 20 de ani de activitate Leier Rom pe piața din România, despre provocări și oportunități, dar și despre viziunea pentru următorii 20 de ani.
3. Cum ați descrie primii 20 de ani de activitate ai grupului Leier pe piața din România? Care au fost momentele-cheie din dezvoltarea companiei?
Leier Rom sărbătorește 20 de ani de activitate în România, un parcurs marcat de investiții strategice și extindere continuă. Primul moment-cheie a fost înființarea fabricii din Unirea (Alba) în 2005, urmată de achiziții semnificative, cum ar fi Brikston Iași în 2018, Siceram Sighișoara în 2020, înființarea fabricilor de vibropresate din Câțcău în 2021 și unitatea din Feldioara în 2023. Aceste investiții au contribuit la consolidarea poziției Leier Rom ca jucător de top în industria materialelor de construcții, cu o cifră de afaceri de aproximativ 60 milioane EUR în 2024, marcând o creștere de 9% față de anul precedent.
4. Ce înseamnă piața din România pentru grupul Leier și ce înseamnă Leier Rom pentru piața din România?
România este o piață strategică pentru Grupul Leier, având un potențial mare de dezvoltare în domeniul construcțiilor. Investițiile totale de 150 de milioane EUR reflectă angajamentul grupului de a susține industria locală cu produse de înaltă calitate. La rândul său, Leier Rom a devenit un furnizor de încredere pentru sectorul construcțiilor, oferind o gamă completă de materiale ceramice și din beton, contribuind la dezvoltarea infrastructurii și la crearea de locuri de muncă.
5. Cum arată evoluția pieței materialelor de construcții din România în ultimii 20 de ani din perspectiva Leier Rom?
Piața materialelor de construcții din România a evoluat semnificativ, trecând prin etape de creștere economică și provocări determinate de crizele economice și fluctuațiile legislative. Leier Rom a reușit să se adapteze acestor schimbări printr-o strategie bazată pe diversificarea portofoliului de produse și pe modernizarea constantă a capacităților de producție, asigurând astfel soluții eficiente și sustenabile pentru clienți.
6. Cum a evoluat activitatea companiei în anul 2024? Care au fost principalele tendințe?
În 2024, Leier Rom a continuat procesul de diversificare a gamei de produse. Un punct important a fost lansarea țiglei colorate, angobate, o premieră pentru companie, dar si produs unic pe piața din România. Totodată, contiunarea investitiilor in unitățile de producție, a fost o prioritate.
7. Ce perspective și ce planuri aveți pentru 2025, în contextul unui an cu multe incertitudini locale, regionale și globale?
În 2025, Leier Rom își propune să își mențină ritmul de creștere prin investiții în digitalizare, sustenabilitate și diversificarea gamei de produse. De asemenea, compania rămâne atentă la evoluțiile economice și politice regionale, pregătindu-se să răspundă flexibil provocărilor și oportunităților din industrie.
8. Ce buget de investiții pregătiți pentru următoarea etapă de dezvoltare, în contextul în care ați investit 150 de milioane de euro până acum în România? Mai aveți în plan fabrici noi în România?
Strategia de investiții a Leier Rom rămâne una solidă, având în vedere atât modernizarea liniilor de producție existente, cât și posibila deschidere de noi unități. Decizia privind fabrici noi depinde de cererea pieței și de oportunitățile strategice pe termen mediu și lung.
9. Care considerați că sunt cele mai mari oportunități ale anului 2025, atât pentru companie, cât și pentru economia României ca întreg?
În 2025, una dintre cele mai mari oportunități pentru Leier Rom o reprezintă creșterea investițiilor guvernamentale în infrastructură, ceea ce ar putea genera o cerere sporită pentru materialele de construcții. Pentru economia României, astfel de investiții ar putea stimula dezvoltarea economică și ar crea noi locuri de muncă, consolidând stabilitatea financiară.
10. Care considerați că sunt cele mai importante provocări ale anului 2025 pentru industria materialelor de construcții și pentru economie în general?
Printre provocările anului 2025 se numără volatilitatea pieței construcțiilor, creșterea costurilor materiilor prime și modificările legislative. Gestionarea eficientă a stocurilor și optimizarea proceselor de producție vor fi esențiale pentru menținerea competitivității.
11. Cum evoluează echipa Leier Rom, la câți oameni ați ajuns și cum vă asigurați că atrageți și mențineți forța de muncă necesară?
Echipa Leier Rom a trecut printr-o perioadă de stabilitate, personalul adaptându-se nevoilor operaționale și extinderii companiei, inclusiv prin repoziționare în ceea ce privește rolurile sau activitățile. Compania pune un accent deosebit pe atragerea și menținerea forței de muncă calificate, oferind oportunități de dezvoltare profesională și un mediu de lucru stabil. Investițiile în îmbunătățirea condițiilor de muncă sunt esențiale pentru asigurarea unei echipe dedicate și performante.
Filosofia Grupului Leier, conform căreia angajații sunt considerați parte a unei familii extinse, influențează pozitiv cultura organizațională și atragerea de talente.
Pe de altă parte, luând în calcul valorile companiei și cele mai recente și presante modificări legislative, conducerea a decis să acopere integral reducerea efectelor rezultate din Ordonanța „Trenuleț”, începând cu luna februarie.
12. Ce planuri aveți pentru următorii 20 de ani pe piața din România? Ce oportunități urmăriți pe termen lung? Veți intra și pe alte domenii în care grupul activează deja?
Pe termen lung, următorii 20 de ani, Leier Rom își propune să își consolideze poziția pe piața românească prin investiții continue în tehnologie și extinderea gamei de produse. Compania analizează oportunități de a intra și pe alte segmente de piață în care Grupul Leier activează deja la nivel internațional, diversificându-și astfel portofoliul și răspunzând nevoilor în continuă schimbare ale pieței locale.