Leonard Orban, ministrul fondurilor europene, țintește o absorbție accelerată a fondurilor UE (patru miliarde de euro, la finele lui 2012, față de doar 725 mil. euro în aproape cinci ani de la integrarea în UE), dar are de rezolvat în câteva luni două urgențe majore: deblocarea fondurilor pe Programul Operațional Regional (POR) de 800 mil. euro stopate de la finanțare în urma descoperirii unor nereguli majore pe achizițiile publice și reînnoirea legislației achizițiilor publice, demers care, dacă nu este dus la capăt până la finele lui octombrie, va conduce la blocarea tuturor programelor cu finanțare UE.
Contractele și caietele de sarcini “cu dedicație” sunt problema căreia guvernele de la București nu i-au dat, de ani de zile, de capăt. Nu a fost cazul Comisiei Europene care a găsit soluția: în vară, a blocat, pur și simplu, de la finanțare proiecte de 800 mil. euro pe POR.Pentru a nu pierde definitiv banii europeni în cazul în care s-ar fi descoperit și alte nereguli, Guvernul a oprit transmiterea către Bruxelles a facturilor spre decontare – pentru că fondurile structurale au această particularitate, întâi se fac cheltuieli din banii proprii pentru proiectele agreate și apoi facturile sunt decontate de Comisie.
Guvernul face de câteva luni verificări pe programele europene înainte de a reîncepe (spre finele anului, se speră) transmiterea facturilor către Bruxelles, având astfel posibilitatea de a îndrepta banii spre alte proiecte în cazul în care descoperă cheltuieli nelegale pe proiectele verificate.
Dacă Bruxellesul ar fi descoperit el aceste neregului, atunci ar fi retras definitiv banii, fără posibilitatea ca ei să fie redirecționați, au argumentat în vară președintele Traian Băsescu și premierul Emil Boc.
Trei probleme grave pe achizițiile publice
Ce spune Orban (50 de ani), primul comisar al României la UE, despre blocarea fondurilor pe POR și ipoteza unor pierderi majore pe fondurile europene în emisiunea “După 20 de ani” difuzată duminică la ProTV?
“Au fost identificate de către Comisia Europeană, iar partea română a acceptat acest lucru, că sunt deficiențe de sistem în modul în care funcționează sistemul de achiziții. Trei elemente au fost identificate de către Comisie ca fiind probleme semnificative în domeniu. O dată – modul în care sunt lansate și se derulează procedurile înainte de organizarea achizițiilor publice. De exemplu, perioade foarte scurte, prea scurte, astfel încât nu se permite tuturor companiilor care ar fi interesate să se prezinte la procesul de achiziții publice să participe”.
A doua problemă este modul în care sunt pregătite criteriile tehnice care definesc aceste achiziții publice.
“Uneori, impresia Comisiei Europene este că se fac caiete de sarcini cu dedicație pentru anumite firme și atunci sunt introduse criterii discriminatorii, care nu se justifică și care permit doar unor anumite firme să se prezinte și eventual să câștige aceste licitații.”
Și, în fine, încheierea contractelor adiționale la contractele inițiale, care, până anul trecut, majorau prețul unei investiții și cu 50% este problema majoră numărul trei pe achizițiile publice care a pus pe gânduri Comisia Europeană.
“Nu în ultimul rând, după ce s-au încheiat contractele, după ce s-a desemnat câștigătorul, există anumite demersuri de a încheia contracte adiționale, care măresc sumele implicate. Când sumele depășesc semnificativ valoarea contractului inițial, asta reprezintă o mare problemă”.
Ce este de făcut în condițiile în care România riscă să i se blocheze toate proiectele dacă până la finele lui octombrie nu rezolvă problema?
“În dialogul cu Comisia Europeană s-a convenit ca, începând din iulie, să nu se mai transmită facturi spre decontare instituției comunitare până când nu vom modifica întreg sistemul de achiziții publice, îl vom include în cel al gestiunii fondurilor comunitare, iar toate aceste modificări vor trebui să fie auditate și acreditate de către Autoritatea de audit din România”.
Dacă auditul nu va fi realizat până la finele lui octombrie, plățile pe toate programele unde sunt implicate procese de achiziții publice vor fi întrerupte formal pentru o perioadă de minimum șase luni.
“E vorba de toți banii. Nu e vorba de o sumă… În total, în ceea ce privește politica de coeziune, suma pe care ar trebui să o primim de la UE e de aproape 20 miliarde euro (19,6 mld. euro – n.n.). Dacă mai adăugăm și cofinanțarea, depășim 25-26 miliarde de euro. Dar, în momentul de față, efectiv noi am cheltuit 716 milioane. O asemenea întrerupere ar însemna că practic nu am mai putea să transmitem, în niciun fel, facturi către Comisia Europeană”, a explicat Orban.
Orban a fost adus în Guvern după atenționări dure din partea Comisiei în privința ratei reduse de absorbție. Postul său a fost creat la insistențele Bruxellesului care ar vrea o coordonare a atragerii fondurilor, iar faptul că are o imagine bună la Comisie a fost un atuu pentru el când a fost chemat în Guvern.
Problema absorbției fondurilor are repercursiuni pe termen lung pentru că este posibil ca România să piardă bani nu doar în exercițiul financiar 2007-2013, ci și în cel viitor, 2014 Ð 2020, pentru că se va pune problema: dacă nu cheltuiești banii, de ce îi mai ceri? Dar, în toată această vreme, România este obligată să-și achite la timp contribuția la bugetul UE Ð în principal procentul obligatoriu de 1% din Venitul Național Brut.
Lupta pentru buget a început deja la Bruxelles, iar, în contextul crizei care se anunță lungă, ea va fi mult mai dură decât toate celelalte confruntări financiare din trecut. Sunt posibile blocaje în condițiile în care unele țări ar vrea să-și păstreze resursele acasă, drept urmare să contribuie cu mai puțin la bugetul Uniunii, mai ales dacă sunt în poziția de contributor net.
Blocajul pe bugetul UE – pericol mortal care ar putea destrăma Uniunea
Orban vede în acest blocaj un pericol mortal, începutul unei crize care ar putea avea ca final dezintegrarea UE.
“Noi plecăm cu un avantaj, dar și cu anumite dezavantaje, pentru că propunerea UE (a Comisiei Europene, mai precis, care și-a publicat în vară propunerile de buget Ð n.n.) care a fost făcută legată de buget va pune România într-o poziție mai favorabilă din punctul de vedere al bugetului decât cea în care se află România în bugetul 2007-2013. Punctul de plecare este mai bun decât situația în care ne aflăm acum, dar vor fi negocieri foarte dure. Ne vom bate pentru obținerea unor situații avantajoase, dar, până la urmă, principalul obiectiv pe care îl avem este ca, finalmente, să se adopte un buget, pentru că, altfel, va fi o criză atât de puternică în UE încât îmi pun semn de întrebare cu privire la existența UE. Esistă acest risc”, a susținut Orban.
Opt state UE, între care Franța și Germania, au semnat deja un document în care cer reducerea bugetului Uniunii.
“Scenariul cel mai rău pentru România este ca procesul de integrare să o ia în sens invers, să asistăm la evoluții centrifuge care ar putea duce la dezintegrarea UE. Interesul vital pentru România este consolidarea UE. Ideea statelor unite ale Europei (enunțată în România pentru prima dată de președintele Traian Băsescu, la finele verii Ð n.n.) este o idee spre care trebuie să mergem. O Uniune fără buget ar fi un pas uriaș către o dezintegrare a UE”, a susținut ministrul.
El a mai reluat ceea ce enunțase și în contextul respingerii admiterii României în Schengen, săptămână trecută – anume că observă, față de nevoia UE de coeziune și de adâncire a cooperării, o disoluție, un proces invers consolidării.
“Cred că scenariul cel mai rău ar fi ca acest proces de integrare europeană s-o ia în sens invers. Adică să asistăm din ce în ce mai mult la evoluții centrifuge, care ar putea conduce inclusiv la dezintegrarea UE. În momentul de față, interesul vital pentru România este consolidarea Uniunii Europene. Acea idee a Statelor Unite Europene este o idee spre care trebuie să mergem, pentru că, altfel, dacă ne uităm pe hartă, Europa e un continent mic, în pierdere de viteză, cu o populație care îmbrătrânește, cu anumite avantaje, dar și cu multe dezavantaje”.
Cum trebuie să acționeze România în raport cu acest climat tulbure în care își duce viața lumea și Europa?
Prudență, prudență, prudență
Ministrul subliniază că, în fața unor riscuri majore, prudența trebuie să fie cuvântul de ordine. Este prudența pe care o va susține și în momentul discutării proiectului legii bugetului pentru 2012, spune el.
“Voi susține prudență bugetară, pentru că riscurile sunt majore. Perspectivele nu sunt deloc pozitive și pot să intervină evoluții puternic negative. Deci, cuvântul de ordine pe care-l voi susține este prudență”.
Premierul Emil Boc a anunțat, în mai multe rânduri, că salariile bugetarilor nu vor fi majorare în 2012 decât în ipoteza în care PIB-ul va crește cu peste 3,5%. Doar că prognozele sunt, rând pe rând, ajustate, economiștii nemaicrezând, cum făceau în urmă cu câteva luni, că economia va avansa cu 3,5-4% în 2012, ci cu 2% și sub acest procent.
Orban a ajuns în Guvern din poziția de consilier al președintelui Traian Băsescu. În toată vremea în care a lucrat în Ministerul Integrării Europene sau în calitate de comisar european din partea României, și-a subliniat statutul său de “tehnocrat” (la Bruxelles a fost trimis de guvernul PNL). Se va implica, în cele din urmă, în politică? Ar putea candida la alegerile prezidențiale din partea PDL, având în vedere că acum principalul partid de guvernământ nu are un candidat pentru funcția supremă în stat? A avut disuții cu președintele pe subiectele de mai sus?
Orban susține că nu a avut niciun fel de discuții cu liderii PDL și cu Traian Băsescu legate de implicarea sa în politică sau de o eventală candidatură la președinție în 2014 și spune că, deocamdată, nu se gândește la o carieră politică.
Dar nuanțează: “Nu am spus lucrul acesta (că nu s-ar putea implica în politică – n.n.). Am spus că categoric nu am avut niciun fel de discuții legate de implicarea mea în politică. Îl respect pe președinte că nu mi-a impus niciun fel de condiții în activitatea pe care am desfășurat-o ca și consilier prezidențial și acum.”
Cât despre poziția sa în cadrul Guvernului, Orban susține că a ezitat până să accepte funcția, dar nu va ezita să demisioneze, dacă nu-și poate face treaba din cauza altora.
“În cazul în care voi constata că nu am sprijinul necesar pentru a lua măsurile necesare, nu exclud varianta demisiei. Nu m-am născut ministru, nu o să fiu toată viața ministru… Dacă o să constat că nu voi putea realiza (ce mi-am propus – n.n.), că nu am capacitatea s-o fac, nu voi ezita în niciun fel să mă retrag.”
Ce spune noul ministru al afacerilor europene
-
Trei motive pentru care UE a blocat o parte din sumele nerambursabile destinate României: procedurile de organizare a achizițiilor publice (perioade foarte scurte, astfel încât nu se permite tuturor companiilor care ar fi interesate să se prezinte la procesul de achiziții publice să participe); caiete de sarcini cu dedicație pentru anumite firme; contracte adiționale care măresc sumele implicate.
-
Dacă auditul noii legislații pe achizițiile publice nu va fi realizat până la finele lui octombrie, plățile pe toate programele unde sunt implicate procese de achiziții publice vor fi întrerupte formal pentru minimum șase luni.
-
Lupta pentru buget multianual 2014 – 2020 ar putea conduce la un blocaj mortal, începutul unei crize care ar avea ca final dezintegrarea UE.
-
Scenariul cel mai rău pentru România este ca procesul de integrare să o ia în sens invers, să asistăm la evoluții centrifuge care ar putea duce la dezintegrarea UE. Interesul vital pentru România este consolidarea UE.
-
Să nu ne angajăm cu lucruri pe care nu le vom putea realiza, pentru că se vor întoarce împotriva noastră. Dacă nu suntem suficient de prudenți, riscăm să intrăm într-o cirză profundă.
-
Orban susține că nu a avut niciun fel de discuții cu liderii PDL și cu Traian Băsescu legate de implicarea sa în politică, de a candida la președinție în 2014 și a arătat că deocamdată nu se gândește la o carieră politică.
-
“Nu am spus lucrul acesta (că nu s-ar putea implica în politică – n.n.). Am spus că nu am avut categoric niciun fel de discuții legate de implicarea mea în politică. Îl respect pe președinte că nu mi-a impus niciun fel de condiții în activitatea pe care am desfășurat-o ca și consilier prezidențial și acum.”
-
“În cazul în care voi constata că nu am sprijinul necesar pentru a lua măsurile necesare, nu exclud varianta demisiei.”