Deputatul PRM Leonida Lari a trimis, luni, la Biroul Permanent al Camerei Deputatilor, o nota in care se arata nemultumita de decizia Comisiei juridice care o incadreaza printre deputatii ce detin functii incompatibile cu statutul de parlamentar si solicita o derogare de la Legea anticoruptie.
“Rog sa mi se explice si mie de ce acei care au firme profitabile, hoteluri, iahturi, cate sapte sau noua case, vile, terenuri, lucii de apa, peste zece mii de euro sunt compatibili, iar fondatorul primului ziar de grafie latina din Basarabia-nu?”, a precizat Leonida Lari, care este si director al Editurii “Glasul Natiunii” din Republica Moldova si membru fondator al revistei cu acelasi nume.
Ea a scris despre greutatile pe care le-a intampinat la Chisinau pentru a publica un ziar “in grafie latina” si a apreciat ca trebuie sa se faca “diferentieri” si trebuie gasite solutii “pentru oamenii de spirit care n-au urmarit castigul, ci cauza nationala”.
“Pentru mine nu este o rusine ca am fondat primul ziar in grafie latina. Daca pentru Romania este, voi fi nevoita sa cer azil politic in alta parte”, a precizat Leonida Lari.
Ea a aratat ca nu are, “in saracia” sa, decat o casa in care locuiesc copiii sai, care sunt mari, la facultate si o alta casa in care sta impreuna cu sotul si mama sa. Lari a mentionat ca nu are depozite in banci.
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a stabilit, in urma acestei cereri, ca membrii Comisiei juridice a Camerei sa reexamineze cazul Leonidei Lari.
Daca Leonida Lari si Comisia juridica vor ramane pe pozitii opuse privind incompatibilitatea, atunci Comisia juridica va trebui sa elaboreze un raport cu punctul sau de vedere, care va fi supus aprobarii plenul Camerei, a declarat secretarul Camerei Deputatilor Tudor Mohora (PSD).
Potrivit lui Mohora, aceasta procedura va fi valabila si in cazul in care si alti deputati ar contesta punctul de vedere al Comisiei juridice pe tema incompatibilitatilor.
Comisia juridica a Camerei Deputatilor a analizat, saptamana trecuta, la solicitarea conducerii Camerei, cazurile a 35 de deputati care solicitau sa stie daca functiile pe care le detineau erau incompatibile cu statutul de parlamentar. Comisia juridica a stabilit ca 25 din acesti deputati, printre care si Leonida Lari, detineau functii incompatibile cu cea de parlamentar. Mediafax