Grupul francez Leroy Merlin, cu afaceri de peste nouă miliarde de euro la nivel mondial din vânzarea articolelor de bricolaj, a recrutat primii 250 de angajați pentru intrarea pe piața locală printr-un magazin de 17.000 de metri pătrați pe Șoseaua Chitilei din București, care va fi deschis pe 15 septembrie.
Echipa de management este formată din opt francezi și doi români – Cristi Petrescu (business development manager) și Adina Burchioiu (director de HR) -, în timp ce 180 din cei 250 de angajați vor lucra la magazinul din Chitila, din cadrul proiectului Colosseum.
Francezii vin pe o piață aglomerată, cu șase rețele puternice într-un oraș în care există deja 17 magazine mari de bricolaj. Ce așteptări și avantaje au francezii?
“Consider că în cinci ani piața de bricolaj se va restructura. Pentru noi este prima dată când intrăm într-o piață atât de aglomerată”, a declarat pentru ZF Philippe Hauville, directorul general al Leroy Merlin România.
“Avem competitori buni, care cunosc această meserie, dar posibilitatea ca unele magazine să fie închise consider că este mare. Avantajul nostru este că venim după criză și suntem mai adaptați la realitățile actuale”, a spus managerul rețelei de bricolaj.