Moneda națională s-a apreciat în a doua parte a sesiunii interbancare de luni, iar cotațiile s-au apropiat de 4,16 lei/euro, în linie cu evoluția valutelor din regiune, ca urmare a revenirii interesului investitorilor pentru plasamentele riscante.

În jurul orei 16:30, băncile schimbau euro pentru 4,1600 – 4,1608 lei, cu aproape un ban sub nivelul de la finalul ședinței de vineri, de 4,1695 – 4,1705 lei/euro.

BNR forțează și mai mult scăderea euro pentru a coborî inflația



Primele tranzacții au fost realizate la 4,1630 – 4,1660 lei/euro, iar în prima oră cursul de schimb a urcat ușor la 4,1660 – 4,17 lei/euro, cu oscilații reduse. Până la jumătatea ședinței, cursul a atins un maxim de 4,1685 lei, iar spre sfârșitul ședinței cursul a scăzut treptat, până la 4,16 lei/euro.

Dealerii spun că temerile legate de criza nucleară din Japonia s-au atenuat. Totodată, bursa din Statele Unite a deschis ședința de luni în creștere cu peste 1%, susținută de comentariile miliardarului american Warren Buffet cu privire la oportunitățile de investiții oferite de bursa din Japonia.

Banca Națională a României (BNR) a anunțat luni un curs de referință de 4,1685 lei/euro, apropiat de cel de vineri.