Leul a pierdut aproape un procent în fața euro în ultimele două săptămâni, după ședința de politică monetară în care BNR a decis să reducă dobânda-cheie la 4,5% pe an, mișcarea de depreciere a leului accelerându-se în ultimele zile pe fondul pierderilor înregistrate de monedele din regiune.
BNR a publicat ieri un curs oficial de 4,4537 lei/euro, un nou maxim al ultimelor șase săptămâni, aceasta fiind a treia ședință consecutivă de depreciere a leului. Pe piața interbancară, leul se tranzacționa la 4,455 unități/euro, după ce la jumătatea zilei fusese atins un maxim de 4,4620 lei/euro.
„Scăderile ușoare ale burselor europene, alături de noul nivel record stabilit în creșterea din ultimii ani de randamentele titlurilor de stat americane sugerează că leul poate avea în continuare o tendință de depreciere“, comentează Vlad Muscalu, economistul-șef al ING Bank.
Cursul coborâse la sfârșitul lunii iulie spre 4,4 lei, iar revenirea la 4,45 lei confirmă tiparul din ultimele luni, când cotațiile au oscilat în intervalul 4,4 – 4,5 lei. Leul intrase pe o tendință vizibilă de apreciere la începutul anului, ajungând până la un minim de 4,3 lei/euro pe fondul intrărilor de valută în țară, bani care au fost schimbați în lei pentru achiziții ulterioare de titluri de stat.
Luna iunie a marcat însă un punct de cotitură, leul pierzând peste trei puncte procentuale pe fondul unui val de depreciere a monedelor din regiune, după ce străinii au reînceput să-și mute o parte din banii investiți în obligațiuni emise de țările emergente în titluri în dolari pe fondul așteptărilor ca randamentele acestora să crească.
Valul de depreciere a monedelor din regiune din prezent vine tocmai pe seama unei creșteri a randamentelor bondurilor în dolari. Apetitul străinilor pentru titluri de stat în lei se menține totuși, Finanțele reușind să atragă ieri 500 mil. lei pe trei ani la o dobândă de 4,28% pe an, ușor peste randamentul precent. Cererea din partea investitorilor a fost de trei ori mai mare.
Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.08.2013.