Euro a revenit pe piața valutară sub pragul de 4,26 lei, în condițiile în care vânzările de valută au urcat la sfârșitul săptămânii trecute. BNR a calculat vineri un curs de 4,2571 lei, cu 1,04 bani sub nivelul precedent. Pe piața valutară euro a încheiat ziua la 4,2570 lei, în scădere de la nivelul de 4,27 lei, unde se afla la deschiderea pieței. “Ne așteptăm ca euro să oscileze în continuare într-o bandă îngustă, existând totuși un potențial modest de scădere a cursului”, spune Florentina Cozmâncă, analist la RBS Bank România. Leul a fost ajutat și de optimismul jucătorilor străini alimentat de știrile privind creșterea economică solidă înregistrată în Statele Unite ale Americii în trimestrul al patrulea. Dealerii vorbesc și de posibile vânzări de valută din partea băncilor locale care își majorează capitalul la început de an. Pe piața monetară dobânzile au urcat ușor, la 3%-4% pe an, în condițiile în care Ministerul Finanțelor a absorbit circa șapte miliarde de lei pe parcursul lunii ianuarie. Scadențele la datoria publică au fost de numai 3 miliarde de lei.