Leul s-a depreciat după primele tranzacții de
miercuri, iar cursul a urcat peste 4,25 lei/euro, în contextul
temerilor legate de criza datoriilor din zona euro și pe fondul
aprecierii semnificative a francului elvețian în fața euro.
În debut, euro era cotat la 4,2400 – 4,2430 lei, în creștere față de nivelul de marți seară, când schimburile se perfectau la 4,2365 – 4,2385 lei/euro
Ulterior, cursul a atins un maxim de 4,2585 lei/euro, în linie cu
deprecierea valutelor din regiune, după ce temerile legate de criza
datoriilor din zona euro au determinat jucătorii să iasă de pe euro
și să se refugieze pe francul elevețian, care a atins un nou maxim
absolut în fața monedei unice.
“Cotațiile și-au oprit ascensiunea după ce banca centrală a
Elveției a ieșit cu declarații, prin care a anunțat că va lua
măsuri de stopare a aprecierii francului”, a spus un
dealer.
Astfel, în jurul orei 10:40 schimburile se perfectau la 4,2475 –
4,2490 lei/euro, iar valutele din regiune și-au atenuat de asemenea
din corecții.
Referința publicată marți de Banca Națională a României pentru
francul elvețian, de 3,8269 lei/franc, a atins maximul istoric.
Compartiv cu nivelul de referință anunțat luni de BNR, de 3,7110
lei/franc, paritatea de marți este cu 11,59 bani mai
mare.
Cursul oficial pentru euro a crescut cu 1,1 bani, la 4,2356
lei/euro.
Totodată, în raport cu moneda americană, rata de referință a
crescut cu 6,15 bani, de la 2,9249 lei/dolar la 2,9864
lei/dolar.
Dobânzile afișate de băncile comerciale pentru plasamentele pe o zi
se situau la 4,5 – 5%.