Leul a reușit să se întărească până la nivelul la care se afla în august anul trecut, cotațiile coborând ieri temporar pe piața valutară interbancară chiar sub pragul de 4,23 lei pentru un euro.

Aprecierea leului este din nou decuplată de evoluția monedelor de pe piețele vecine, care au pierdut teren în fața euro, ceea ce alimentează speculațiile privind posibile intervenții discrete ale BNR.

Banca centrală a calculat ieri un curs de 4,2350 lei pentru un euro, cu 0,62 bani sub nivelul precedent. Acesta este cel mai scăzut nivel al cursului înregistrat de la sfârșitul lunii august anul trecut.

“Este posibil ca BNR să sprijine întărirea leului pentru a tempera așteptările inflaționiste”, au comentat analiștii ING Bank. O altă ipoteză luată în considerare de dealeri sunt vânzările de valută din partea băncilor care au primit capital în valută de la acționari.

Pe de altă parte, leul ratase mișcările de întărire regională din lunile trecute. Astfel, în timp ce leul abia a revenit la nivelul din august 2010, forintul maghiar bifa la începutul săptămânii o apreciere cu 3,5%, iar zlotul polonez cu 1,5%. Ambele monede au pierdut ieri teren în fața euro, la fel ca în ultimele zile. Banca Centrală Europeană, care culege individual date de pe piața valutară, dar mai târziu decât BNR, a calculat ieri un curs de 4,2290 lei pentru un euro, cu 0,38 bani sub nivelul precedent.

“Monedele emergente europene, percepute de către investitori ca active riscante, au scăzut ușor. Leul a deschis la nivelul de 4,2325 lei pentru un euro, nu departe de maximul ultimelor cinci luni”, au comentat dealerii Piraeus Bank.

De altfel, pe plan internațional investitorii au preferat să se retragă spre activele considerate sigure, pe fondul prelungirii turbulențelor din Orientul Mijlociu. Dolarul a câștigat teren în fața euro, iar randamentele obligațiunilor americane au scăzut. De asemenea, francul elvețian s-a întărit la cotații de 1,28 franci/euro, de la 1,31 franci/euro, unde se afla săptămâna trecută.

De altfel, randamentele titlurilor de stat românești au urcat ușor în ultimele zile, ceea ce arată un interes mai mic din partea investitorilor. Astfel, randamentul mediu cerut de cumpărători pentru obligațiunile pe tre ani a urcat ieri la 7,35% pe an, de la 7,27% pe an la începutul săptămânii trecute, potrivit datelor publicate de BNR.