Moneda nationala a scazut in raport cu euro, la numai o zi dupa ce banca centrala a decis sa majoreze cu un punct procentual dobanda de politica monetara, evolutia cursului fiind contrara asteptarilor analistilor, care vedeau o apreciere a leului dupa aceasta masura.
La inchiderea sedintei de astazi, cursul a fost de 3,6510 – 3,6550 lei/euro, cu 3,5 bani peste nivelul din finalul zilei precedenta.
Mai multi analisti economici, intervievati, luni, de Mediafax, se asteptau ca pe termen scurt leul sa se aprecieze, insa pe termen mediu sa revina pe un trend descendent, din cauza evolutiilor macroeconomice.
Banca centrala a majorat, luni, dobanda de politica monetara cu un punct procentual, de la 8% la 9% pe an, si a decis adoptarea unor masuri prudentiale suplimentare, inclusiv prin cresterea provizioanelor la creditele in valuta, destinate debitorilor expusi riscului valutar.