Economia ar putea să înregistreze anul viitor o creștere de
0,5-1,5%, însă evoluția depinde de foarte mulți factori, una dintre
incertitudini fiind nivelul taxării, în opinia lui Florian Libocor,
economistul-șef al BRD-SocGen.
“Anul 2011 nu este electoral. Economia ar putea să crească cu
0,5-1,5%. Însă depinde de foarte mulți factori. Este cert că
autoritățile fiscale nu vor veni cu noi taxe?”
Libocor susține că exporturile, categoric, nu ne pot scoate din
criză. “Nu au anvergura necesară împingerii economiei în zona
pozitivă. Nu ne vor ajuta. Nu ne vor scoate din recesiune. Consumul
este un motor, dar nu va putea fi atât de mult turat.”
La începutul acestui an, exporturile erau văzute ca soluția
salvatoare care să ajute România să iasă din recesiune. Însă în
absența relansării cererii interne, a consumului, se conturează
perspectiva unei contracții economice de circa 2% în 2010.
Potențialul exporturilor este limitat, având în vedere perspectiva
încetinirii relansării țărilor din UE, principalii parteneri
comerciali ai României, precum și ponderea redusă a exporturilor în
PIB, de circa 30%.
Libocor apreciază că efectul majorării TVA la 24% s-a “basculat” în
proporție de 70%. Prețurile de consum au înregistrat o creștere
lunară de 2,58% în iulie, iar rata anuală a inflației a urcat de la
4,38% în iunie la 7,14%. BNR a majorat estimarea pentru acest an,
de la 3,7% la 7,8%, ca urmare a creșterii TVA.
În plan fiscal, Libocor a adus în discuție problema colectării
veniturilor la buget, dând ca exemplu Bulgaria care reușește să
încaseze mai mulți bani deși are taxe mai reduse ca România.
“Statul cheltuie, iar sectorul privat produce, creează locuri de
muncă, virează taxe. Costurile de funcționare ale statului sunt
mari.”
Referindu-se la intervenția altor state pentru susținerea
sectorului privat, Libocor a precizat că acestea au direcționat
cheltuielile spre investiții, nu preponderent spre salarii ca în
România.
Analiză
Libocor, BRD: Exporturile nu ne pot scoate din criză
Economia ar putea să înregistreze anul viitor o creștere de 0,5-1,5%, însă evoluția depinde de foarte mulți factori, una dintre incertitudini fiind nivelul taxării, în opinia lui Florian Libocor, economistul-șef al BRD-SocGen. „Anul 2011 nu este electoral. Economia ar putea să crească cu 0,5-1,5%. Însă depinde de foarte mulți factori. Este cert că autoritățile fiscale nu vor veni cu noi taxe?“