Bun, Dinu Patriciu este proprietarul celebrului
nud Aișe al lui Camil Ressu, cea mai scumpă pictură vândută
pe piața oficială de artă de la noi. Televiziunea a deconspirat
tranzacția, care rămăsese in zona discretă cerută de regulile
licitației. De fapt, noul proprietar al tabloului “Aișe” nu a fost
cunoscut timp de opt luni. Este o performanță.
Cu Aișe inserată intr-un
interviu televizat, Dinu Patriciu intră pe lista scurtă a
colecționarilor de capodopere. Visul ascuns al majorității
colecționarilor de artă este să strângă și capodopere, doar că prea
puțini dintre ei reușesc astfel de performanțe. Este nevoie fie de
potență financiară directă pentru a cumpăra opere consacrate, fie
de o intuiție teribilă, de un gust artistic ieșit din comun, un
puzzle bine aranjat de generațiile viitoare pentru ca artiștii
contemporani pe care mizează să se dovedească ulterior demni de
galeria geniilor… Nu cred, de exemplu, că George Ivașcu știa ce
cotă importantă va avea Hans Mattis Teutsch in anii 2000; el a
cumpărat tablourile care se vor vinde acum in licitație pentru că,
pur și simplu, i-au plăcut, pentru că a vibrat la acele imagini
plastice… pentru că, in felul său, a fost un
vizionar…
Colecționari de capodopere pot
fi considerați și cei care au cumpărat in ultimii 20 de ani
vârfurile de cotă ale unor artiști precum Pallady – Nud cu
eșarfă galbenă, Marcel Iancu – Port, Ion Țuculescu –
Păunii privirilor, Tonitza – Fata in roz, Iser –
Nud, Șirato – Fetița cu rochița albastră, Andreescu,
Grigorescu, Luchian etc.
Printre colecționari există de
fapt mai multe caractere… Unii preferă investițiile in artă mai
mult decât apropierea de anumite opere in sine. Aritmetica se
infiltrează mereu intre colecționar și creația artistului. Mulți
adună foarte multe obiecte rare, lucrări de artă, argintărie, cărți
bibliofile, sub semnul lui “Cât costă?”.
Colecționarul bogat și
prosper este personajul care cumpără artă și pentru că “așa dă
bine”. Colecția este inspirată de anturaj mai mult decât de
studierea unor zone artistice. Cum explica un milionar din anii 90,
dacă averea cere să iți permiți o limuzină, un Rolls, atunci
trebuie să iți cumperi și un ceas pe măsură, din aur, și un costum
de firmă… De ce nu și un tablou “de firmă”, dacă se poartă? Și
atunci, ei cumpără branduri, nume, nu creații artistice. Ei se vor
inghesui mereu să liciteze pentru un Grigorescu doar pentru că e
Grigorescu, artist care apărea in manualele copilăriei ca “pictor
național”. Pentru ei, este important să coboare din limuzină cu un
tablou frumos impachetat la subraț.
Colecționarul de atelier.
Este specia cea mai dinamică, dar și cea mai fluctuantă. E atras de
arta contemporană, frecventează artiști, leagă prietenii directe,
participă la metamorfoza unor opere… Dar nu ezită, atunci când
are ocazia, să insereze in colecție și câte un artist de top, un
“maestru”, lucrări care impresionează in primul rând prin calitatea
artistică, dar care poartă și o semnătură celebră.
Colecționarii străini:
vin in România cu diverse afaceri și se simt atrași de arta locală
și mai ales de cotele mici ale artiștilor de aici. Merg la
licitații și se afirmă ca doritori de anumiți autori sau categorii
artistice. Cumpără uneori serii intregi ale unor artiști, nu
țintesc decât arareori la piese foarte scumpe și niciodată nu se
aventurează să descrie viitorul colecțiilor lor… Ce se va
intâmpla cu lucrările dacă ei aleg in cele din urmă să nu mai stea
in România?
Colecționarii care vând:
fie pentru a-și primeni colecția, fie pentru a face rost de bani
intr-o perioadă mai puțin fastă. Varianta primenirii este de succes
dacă numărul și mai ales valoarea lucrărilor noi este mai mare
decât cea a pieselor vândute… Mulți astfel de colecționari sunt
și negustori activi, ajung să aibă un nucleu de bază al colecției
de care nu se ating, dar pe lângă care adună foarte multe piese
doar pentru a le putea roti, oferi altor colecționari. Știu că
investiția in artă este profitabilă pe termen mediu, au antrenament
de negociatori in ambele sensuri și, evident, sunt gata de start
ori de câte ori prind vestea unui chilipir… Cunosc și curtează
mulți proprietari de colecții in curs de destrămare, apar in
cercurile colecționarilor bogați și al celor care sunt in perioade
de investiții… Au abilitatea și simțurile pregătie să fie cind
misiți când colecționari instruiți cu citate din boema
articitică.
Colecționarii formează piața
uneori, dar sunt și colecționari formați de piață. Nu intâmplător,
cele mai agreate, populate și mediatizate momente din istoria
licitațiilor de artă de la noi au fost atunci cind s-au vândut
câteva lucrări din colecția lui Adrian Năstase – el oare ce tip de
colecționar o fi?!? – și când s-a scos pe piață celebrul Pissaro
din colecția Dona, Tăietorul de lemne, evaluat la 4-6
milioane de euro. Pissaro nu s-a vândut, tablourile lui Năstase,
da.
Cel mai scump Grigorescu de pe
piață, Fata culcată in iarbă – 59.900 euro in 2003, se află
după unele surse in colecția unui medic, patron de clinică. Este
insă greu de spus in colecția cui se află cel mai scump Țuculescu
sau Brauner, sau Andreescu…
Ion Țuculescu a avut mai multe
vânzări de răsunet la Artmark, unde prețul cel mare este de 80.000
de euro. Dar Pavel Șușară a adus cu ani in urmă la Pogany o serie
de lucrări cu adevărat impresionante ale lui Țuculescu – Soare,
Compoziție cromatică, Compoziție și Dramă folclorică.
Piesele au fost estimate intre 100.000 și 600.000 de euro. Sumele
erau de nerostit pe piața de artă de la noi atunci, abia acum se
tinde spre un nou prag, cel de 200.000 de euro.
Brauner, de asemenea, are cote
impresionante pe piața europeană, mult peste cele exersate până
acum in România. Iar in cazul lui Andreescu, istoria prețurilor a
inregistrat chiar un maxim pentru arta românească: o estimare de
265.000-300.000 de euro pentru Portret de fetiță cu broboadă
albă. Tabloul nu s-a vândut nici la o ofertă de 150.000 de euro
in condițiile in care proprietarul accepta un preț minim de 250.000
de euro. In topuri, Andreescu apare cu o vânzare istorică din 1999:
Cap de țărăncuță cu tulpan galben – 43.093
euro.
Există, deci, pe piață câteva
tablouri pentru care deja s-au pronunțat prețuri in jurul a 200.000
de euro, altele, neștiute incă, sunt pregătite pentru a fi scoase
la licitații. Pentru 2010, acest prag nu pare de
neatins.
artalicitata@blogspot.com