După 18 luni de atmosferă posomorâtă, de tatonări sterile și de lipsă de orizont, vânzările publice de artă au prins iar culoare în obraji. Cu precădere la Londra, la New York și în China. Primul semestru al lui 2010 a marcat, dacă vă mai amintiți, două recorduri absolute: un ulei al lui Picasso și un bronz al lui Giacometti au depășit suta de milioane de euro. Iar vânzările cu sume de 8 cifre au continuat: un portret al lui Monnet și o vedută romană a lui Turner au dereglat abacurile negustorilor.

La New York, marile vânzări au raportat un total de 1,1 miliarde de dolari în luna mai, iar la Londra – 395 de milioane de lire sterline. Chiar dacă nu au fost egalate cotele anilor 2007 și 2008, sumele amintite reprezintă triplul vânzărilor din 2009. Cât privește profitabilitatea, lucrurile stau iarăși pe roze: auctioner-ul Sotheby’s afișa anul trecut o pierdere semestrială de 22 de milioane de dolari, în timp ce, în 2010, a izbutit, până în prezent, să realizeze un beneficiu de 84 de milioane de dolari. La bursă, o acțiune a aceleiași societăți a ajuns în august la 31,6 dolari, după ce, în februarie 2009, se afla în groapă: 6,71 dolari per acțiune (trebuie menționat și recordul istoric de 54 de dolari în octombrie 2007). Perspectivele europene nu sunt încă la fel de optimiste precum în alte colțuri ale lumii (în ciuda uriașului scor al licitației de la Paris YSL-Pierre Bergé. În SUA, bunăoară, viitorul, ca și prezentul, sună bine, pentru că marii colecționari au început din nou să vândă, după ce norii sumbrului climat psihologic din 2009 îi făcuseră să se ascundă, temători, printre comorile personale.

Numărul de averi impresionante dar și convingerea că aurul nu mai este refugiul nr. 1 al lumii noastre de jos (concurat fiind de valorile sigure precum Picasso, Modigliani, Giacometti), au făcut ca vânzările-cumpărările la licitațiile americane să atingă niveluri-record. Asta în condițiile în care neîncrederea în negustorii de artă (urmăriți în justiție pentru tot mai multe cazuri de fraudă, potrivit Wall Street Journal) ar fi trebuit să sugrume această tendință. Tot așa, în Asia, casele de licitație lucrează la foc continuu, fiind alimentate de creșterea numărului de multimilionari locali și de dorința acestora de a-și constitui un patrimoniu. Potrivit ultimului raport al CVV (Conseil des Ventes Volontaires din Franța), 7 din primele 15 case de licitație ale lumii sunt chinezești (chiar dacă cifrele lor de afaceri, cumulate, ajung de-abia la jumătatea cifrei de afaceri a casei Christie’s).