Șoferii care vor dori să circule în această iarnă pe autostrada Cernavodă-Constanța și pe centura orașului Constanța vor risca să rămână blocați în zăpadă. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR) nu a reușit să încheie un contract pentru deszăpezire pe cele două segmente.
La licitația organizată nu a fost depusă nici o ofertă, astfel că reprezentanții CNADNR au trebuit să recurgă la o „procedură de urgență” prevăzută de legislație, adică încredințarea directă.
Marin Dima, șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Constanța, a declarat pentru gândul că, după trei încercări de a încredința direct acest contract, nici o firmă nu și-a exprimat interesul de a semna contractul pentru curățarea de zăpadă a celor două tronsoane.
CNADNR se roagă de drumari să le încredințeze direct un contract de 1,6 milioane euro
DRDP Constanța va face vineri a patra și cea din urmă încercare de a găsi o firmă pentru a-i încredința direct contractul de deszăpezire pentru autostrada Cernavodă-Constanța și centura Constanței, “la pachet”. Valoarea estimată a contractului este de 7,4 milioane de lei, fără TVA (1,6 milioane euro), pentru o durată de cinci luni.