G20 nu a reușit să pună capăt “războiului valutelor” dintre
Statele Unite și China sau să demareze aplicarea unui set de
politici unitare ce ar fi urmat să pună bazele unui cadru
instituțional de politici macroeconomice concertate, menit să
micșoreze riscul declanșării unor noi crize economice globale,
scrie The Wall Street Journal.
“Nu este cel mai bun moment al G20. Unitatea din timpul crizei
financiare a fost înlocuită de dezbinare. Interesele proprii au
luat locul politicilor comune”, spune Eswar Prasad, profesor la
Universitatea Cornwell.
Statele Unite se pare că și-au pierdut o mare parte dintre aliați
după ce Federal Reserve a declanșat al doilea val al politicii de
relaxare cantitativă. Liderii statelor emergente cum ar fi
Brazilia, Indonezia sau Coreea de Sud se tem că cele 600 de
miliarde de dolari cu care Fed va cumpăra obligațiuni de stat
americane vor devaloriza dolarul cu aproximativ 20% și că vor
declanșa baloane speculative.
În consecință, comunicatul emis la sfârșitul întâlnirii a dat undă
verde piețelor să limiteze astfel de fluxuri de capital cu
potențial speculativ. Statele “cu rate de schimb flexibile” sunt
libere “să ia măsuri macroeconomice” pentru a diminua efectele
negative ale acestor fluxuri de capital, susține documentul.
Exportatori versus importatori
Statele Unite, susținute de Coreea de Sud, s-au confruntat cu
opoziții puternice și din partea unor exportatori importanți, cum
ar fi China sau Germania, pentru propunerea de a limita excedentele
și deficitele de cont curent. Washingtonul a încercat să
detensioneze atmosfera creată de politica sa monetară, propunând
stabilirea unor reguli care să limiteze surplusurile sau
deficitele de cont curent la un anumit procent din PIB.
Programul, ce urmează a fi dezvoltat cu ajutorul economiștilor de
la FMI, ar putea include monitorizarea dezechilibrelor de cont
curent, a cursurilor de schimb sau a costului forței de
muncă.
“Tensiunile privind valutele și dezechilibrele comerciale nu vor fi
rezolvate peste noapte. Discutăm aceste politici la nivel
multilateral fară să recurgem la negocieri dure”, susține premierul
britanic David Cameron. După toate aceste neînțelegeri, liderii au
reușit totuși să stabilească un calendar pentru cristalizarea
unui set de indicatori care să monitorizeze și să identifice
timpuriu dezechilibrele economice majore, anul 2011.
Victorii nesemnificative
Politicienii prezenți la Seul au încercat să își justifice vizita
în capitala Coreii de Sud prin încheierea de acorduri în domenii
de la periferia agendelor de discuții.
Politicienii au pus bazele unui cadru instituțional pentru a
relaționa cu cele mai importante bănci din țări ca Germania,
Japonia, Statele Unite sau Franța, ale căror derapaje ar putea
afecta semnificativ economia mondială.
De asemenea, liderii au reformat mecanismul de funcționare al FMI,
conferind statelor emergente o voce mult mai puternică în cadrul
acestui organism financiar. Măsura a fost luată mai mult pentru a
credibiliza și legitimiza măsurile, de obicei dure, pe care le
aplică această instituție.
Cu toate că au primit critici dure din partea bancherilor,
oficialii au ajuns la un consens și urmează să introducă treptat
în legislațiile naționale ale statelor membre asa-numitele reguli
Basel III, ale cărui prevederi, spun reprezentanții sistemului
bancar, vor limita profiturile și vor minimiza capacitatea băncilor
de a oferi produse inovatoare generatoare de valoare
adăugată.
Politicienii au făcut pași importanți și pentru eliminarea
barierelor protecționiste și au susținut că anul viitor este o
“oportunitate” pentru reluarea negocierilor de la Doha.
Următoarea întâlnire a G20 va avea loc la sfârșitul anului viitor
sub patronajul președintelui francez Nicolas Sarkozy, care va
trebui să acționeze ca mediator în “războiul valutelor”.
Ce s-a întâmplat la summitul G20?
n G20 a dat undă verde piețelor să limiteze fluxurile de capital cu
potențial speculativ.
n Liderii G20 au reformat mecanismul de funcționare al FMI,
conferind statelor emergente o voce mult mai puternică în cadrul
acestui organism financiar.
n G20 a hotărât crearea și introducerea unui set de indicatori care
să monitorizeze și să identifice timpuriu dezechilibrele economice
majore.
n Liderii vor monitoriza politica celor mai importante bănci din
lume.
n Oficialii au ajuns la un acord în privința setului de reguli
Basel III.
n Politicienii au făcut pași importanți pentru eliminarea
barierelor protecționiste.