Oficialii landurilor din estul Germaniei l-au criticat pe presedintele Horst Koehler pentru comentariile referitoare la costurile prea ridicate pe care le-ar presupune echilibrarea, intr-o perioada scurta, a nivelului de trai intre partea de est si cea de vest a tarii. Koeher, fost presedinte al Fondului Monetar International, a declarat ca incercarile de a obtine un nivel de trai unitar pe tot parcursul tarii ar necesita subventii de stat prea generoase, care ar constitui o povara pentru generatiile urmatoare. Liderii regiunilor din estul tarii si-au exprimat nemultumirea fata de declaratiile presedintelui, aratand ca in absenta ajutoarelor guvernamentale decalajul fata de landurile din vest se va adanci “Trebuie sa mentinem ca obiectiv reducerea diferentei dintre est si vest, pentru a ajunge la similitudini intre cele doua niveluri de trai”, a declarat premierul landului Thuringia, Dieter Althaus. La 14 ani dupa unificarea Germaniei, populatia din vest isi exprima nemultumirea fata de costurile reconstructiei in partea aflata anterior sub regim comunist. Cu pretul reducerii ajutoarelor sociale, guvernul a alocat pe parcursul anilor fonduri de peste 1.000 de miliarde de euro pentru dezvoltarea landurilor din fosta RDG. “Intotdeauna vor exista diferente intre regiuni, dar pentru mine este importanta amploarea acestor diferente. Nu pot sa accept ca o regiune va avea, in mod permanent, o rata a somajului mai mare de 20%”, a declarat premierul landului Brandenburg, Matthias Platzeck. Mediafax
Eveniment
Liderii landurilor est-germane vor o dezvoltare unitara
Liderii landurilor est-germane vor o dezvoltare unitara