Ursus Breweries, cel mai mare jucător din piața locală a berii, a înregistrat în perioada aprilie – septembrie 2011 o scădere de 8% a vânzărilor în volum comparativ cu intervalul similar din 2010, potrivit informațiilor dintr-un raport al SABMiller, grup din care face parte. Acest interval corespunde primului semestru al anului fiscal al companiei.
“În România, mediul economic dificil și măsurile de austeritate au continuat să aibă impact asupra cererii. Aceasta împreună cu intensificarea competiției la nivel de prețuri și marketing, au determinat scăderea volumelor cu 8%” se arată în raport.
Ursus Breweries are în portofoliu branduri precum Timișoreana, Ursus, Ciucaș, Peroni sau Pilsner Urquell.
De la 1 noiembrie la conducerea Ursus a fost numit Andrew Highcock, el ocupând poziția lui Gary Whitlie care a decis să se retragă din activitatea profesională, după numai un an de mandat. Noul președinte al Ursus, Andrew Highcock, a fost anterior, timp de doi ani, directorul general al Pivovary Topvar, compania locală parte din grupul SABMiller în Slovacia.