Elevation Partners, fondul de capital privat cofondat de Bono, liderul trupei U2, vrea să atragă un miliard de dolari de la investitori, mizând pe succesul investițiilor la Facebook și Yelp, a declarat marți pentru Reuters o sursă apropiată situației.
Elevation Partners, denumit după hitul din 2000 al trupei U2, investește în media, divertisment și tehnologie.
Fondul a investit în 2009 și 2010 un total de 270 milioane de dolari la Facebook, în trei etape, pe când compania care controlează cea mai mare rețea de socializare din lume era evaluată la 16 miliarde de dolari, a arătat sursa citată.
Facebook se pregătește să se listeze la bursa de la New York printr-o ofertă publică inițială de 5 miliarde de dolari, cu o capitalizare evaluată la 75-100 miliarde de dolari.
Astfel, valoarea investiției Elevation Partners la Facebook ar fi de până la 6,2 ori mai ridicată în numai doi ani.
Fondul a mai investit în 2010 suma de 100 milioane de dolari la Yelp, site de recenzii și evaluări de servicii și produse, când compania era evaluată la 500 milioane de dolari, a mai spus sursa citată.
Yelp s-a listat recent la bursă și are în prezent o capitalizare de 1,4 miliarde de dolari.
Nu toate investițiile Elevation au fost de succes. Fondul a investit 450 milioane de dolari, un sfert din suma pe care o avea la dispoziție la acel moment, la producătorul de smartphone-uri Palm Inc. Investiția a adus un câștig de numai 1,5% după ce Palm a fost preluat, în 2010, de Hewlett Packard.
Bono a devenit partener fondator la Elevation după ce Sheryl Sandberg, în prezent director operațional executiv la Facebook, i-a făcut cunoștință cu Roger McNamee, magnat al industriei înaltei tehnologii care a cofondat Silver Lake Partners, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din acest sector.
Elevation Partners, lansat în 2004, a avut până acum un randament net de 11,1%, care va fi însă consolidat semnificativ de rezultatele obținute prin investițiile la Facebook și Yelp.
Printre persoanele implicate la Elevation se mai numără Fred Anderson, fost director financiar executiv la Apple, Avie Tevanian, fost vicepreședinte Apple la divizia de software și Bret Pearlman, fost director la Blackstone Group, unul dintre cele mai cunoscute fonduri de investiții din SUA.