Rețeaua Plus avea o acoperire semnificativă, în 38 de județe din țară, dar orașe importante, precum Constanța sau Zalău, reședințe de județ, nu erau bifate.
Lidl va veni cu magazine și în aceste localități, precum și în Câmpulung Muscel, Turda, Șcheia (Suceava), Moinești și Drăgășani, de asemenea localități noi pentru compania germană.
Pe de altă parte, Lidl va deschide magazine și în Slatina și Râmnicu-Vâlcea, unde există deja câte o unitate din “era Plus”, în timp ce în București va fi deschis cel de-al șaselea magazin în cartierul Titan, pe bulevardul Liviu Rebreanu, potrivit unei decizii a companiei de la jumătatea lunii iulie, publicată în Monitorul Oficial. Reprezentanții Lidl nu au oferit detalii suplimentare legate de noile magazine până la închiderea ediției.
Luptă strânsă la vârf
Cu zece magazine noi, Lidl ar urma să egaleze rețeaua Penny Market în topul celor mai extinse rețele de supermarketuri, în condițiile în care nemții de la Penny au deschis de la începutul anului un singur magazin.
Cu toate acestea, ambele companii vor continua să se extindă.
Potrivit in formațiilor din piață, Lidl are circa 30 de terenuri pentru viitoare magazine, cum părate pe parcursul ultimilor doi ani, în timp ce reprezentanții Penny au anunțat recent că până la sfârșitul anului vor deschide alte 12 magazine.
Retailul cu politică de discount este de altfel cel mai activ segment de pe piața locală în ceea ce privește expansiunea, toți jucătorii mari anunțând planuri de zeci de milioane de euro pentru deschiderea de noi magazine.
Piața de retail de discount, în care mai activează și rețele precum Ka u f l a n d (hipermarket cu politică de discount) sau Macro, poate fi evaluată la circa două miliarde de euro, în timp ce segmentul de hipermarketuri, pe care activează Carrefour, Real, Cora și Auchan, reprezintă o piață de 2,5 miliarde de euro.Toate aceste companii mizează pe elementul “preț” în campaniile de atragere a clienților, iar în ultimele luni jucătorii mai vechi în piață au stat cu ochii pe Lidl pentru a vedea strategia de abordare a pieței.
Cu ce noutăți a venit Lidl?
Spre deosebire de alte rețele de retail modern care au mărci private circa 20% din produse, Lidl a venit cu mult mai multe branduri proprii, precum Pilos (lactate), Baroni (me ze luri) sau Combino (paste), acestea reprezentând circa 80% din oferta de la raft, potrivit estimărilor ZF.
O parte dintre aceste produse sunt realizate chiar de către producătorii locali, dar sunt și produse aduse direct de afară, în timp ce brandurile consacrate din industria alimentară sunt comercializate doar “dacă există o cerere mare din partea clienților noștri”, potrivit declarațiilor anterioare ale reprezentanților Lidl. După deschiderea magazinului din Zalău, Lidl va rămâne cu doar două județe neacoperite, respectiv Dolj și Giurgiu, dar cel mai probabil în decurs de un an vor fi deschise unități și în aceste zone, în condițiile în care principalii competitori sunt deja acolo.
Prin achiziția Plus, Lidl a cumpărat în România o afacere cu venituri de peste 300 de milioane de euro la nivelul anului 2009, cel mai recent an pentru care există date, dar care poate ajunge la încasări de jumătate de miliard de euro în decurs de doi-trei ani, ținând cont de strategia de extindere rapidă adoptată.