Retailerul german Lidl a relocat magazinul pe care îl deținea în Mangalia pe Șos. Constanței nr. 62. Compania are pe piața locală 158 de magazine, cu trei mai multe decât la finalul lui 2012. Noile magazine au fost deschise în Galați, Constanța și Piatra Neamț.
Anul trecut numărul magazinelor noi a fost de 26. Investiția într-un magazin Lidl este potrivit estimărilor ZF de circa 1 milion de euro fără teren.
Lanțul german de discount Lidl, ultimul jucător care s-a alăturat retailului modern autohton în 2011, când a pornit una dintre cele mai agresive ofensive de expansiune, a terminat anul 2011 cu afaceri de 1,68 mld. lei (396 mil. euro), în creștere cu circa 16% comparativ cu 2010. Cifra de afaceri pe 2010 este cea obținută de lanțul de magazine Plus Discount, retailer prin achiziția căruia Lidl a intrat pe piața locală. Nu există date pentru 2012.
Intrarea oficială a lanțului german s-a făcut în vara lui 2011, când cele 107 magazine Plus au preluat numele și sigla Lidl.